ACTUALITATE

Iaşul alocă fonduri Chişinăului în contextul pandemiei de COVID-19

post-img

Iaşul va aloca fonduri Chişinăului în contextul pandemiei de COVID-19. Despre acest lucru a vorbit pentru Radio Iaşi primarul de Iaşi, Mihai Chirica.

Potrivit lui, este vorba de 200.000 lei româneşti.

"Un lucru care pare inedit la nivel naţional, am aprobat şi o sumă de 200.000 de lei pentru susţinerea acţiunilor de combatere a COVID-19, la oraşul nostru, prieten şi frate, Chişinău. Aşa se vede frăţia dintre două oraşe şi două comunităţi de români de pe un mal şi celălalt al Prutului, printr-un sprijin direct, nu doar din vorbe, ceea ce credem că este necesar să facă şi alte autorităţi ale României", a spus primarul de Iaşi.