ACTUALITATE

Guvernul zice „da”, preşedintele spune „ba”. Pe cine a ascultat Ministerul Apărării

post-img

După ce astăzi Guvernul Republicii Moldova a insistat pe participarea celor 57 de militari ai Armatei Naţionale la „Rapid Trident 2017” din Ucraina, iar şeful statului, Igor Dodon, a declarat că va suspenda decizia executivului, Ministerul Apărării a anunţat printr-un comunicat de presă că militarii moldoveni vor fi prezenţi, totuşi, la aplicaţii.

„Un contingent al Armatei Naţionale, format din 57 de militari, participă, în perioada 7-23 septembrie, la stagiul de instruire „Rapid Trident 2017”, desfăşurat la Centrul internaţional de menţinere a păcii Yavoriv din Ucraina. Potrivit comandantului contingentului moldovenesc, locotenent-colonelul Alexandru Marcuţa, scopul aplicaţiilor este dezvoltarea nivelului de interoperabilitate, consolidarea capacităţilor de apărare şi promovarea imaginii Armatei Naţionale pe arena internaţională, pentru participarea ulterioară în cadrul misiunilor de menţinere a păcii”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării.

Şeful statului a interzis ieri printr-o scrisoare participarea militarilor moldoveni la exerciţiul militar multinaţional din Ucraina, făcând referire la prevederile Constituţiei, care spune că Moldova este un stat neutru.