ACTUALITATE

Guvernul va fi scutit de obligaţia de a publica pe pagina sa web acte oficiale

post-img

Guvernul va fi scutit de obligaţia de a publica pe pagina sa web legi, hotărâri, decrete prezidenţiale, decizii ale Curţii Constituţionale şi alte acte oficiale. Un proiect de iniţiativă legislativă în acest sens, prezentat de Guvern, a fost votat joi, 15 februarie, în două lecturi, de către Parlament, transmite IPN.

Secretarul de stat al Ministerului Justiţiei, Nicolae Eşanu, a declarat în timpul prezentării proiectului că publicarea actelor oficiale pe site-ul Guvernului nu este eficientă în lipsa unui motor de căutare sustenabil.

Nicolae Eşanu a dat asigurări că scutirea executivului de obligaţia de a publica actele oficiale nu înseamnă că aceste acte nu vor fi publice. În continuare acestea vor fi publicate în Monitorul Oficial, singura sursă oficială, şi pe platforma lex.justice.md, cu caracter informativ.

Până acum, Guvernul era obligat să publice pe pagina sa web legile promulgate de către şeful statului, hotărârile Parlamentului, decretele preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi dispoziţiile Guvernului, actele Curţii Constituţionale şi ale Curţii de Conturi, actele normative ale organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, ale Băncii Naţionale a Moldovei şi ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.