ACTUALITATE

Guvernul Republicii Moldova a sesizat Curtea Constituţională privind procedura de numire a miniştrilor

post-img

Guvernul de la Chişinău a sesizat Curtea Constituţională cu privire la interpretarea articolului 98 din Constituţia Republicii Moldova, în vederea clarificării acţiunilor care pot fi întreprinse de către premier şi a deciziilor ce pot fi adoptate de către Parlament în cazul în care preşedintele ţării refuză propunerea repetată de numire în funcţie a unui ministru.

O decizie în acest sens a fost luată într-o şedinţă specială a cabinetului de miniştri, desfăşurată în această dimineaţă. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, decizia este orientată spre evitarea unui blocaj instituţional la Ministerul Apărării, în condiţiile în care Curtea Constituţională, anterior, s-a expus parţial asupra acestei probleme, dar nu în măsura excluderii oricărei interpretări ambigue.

„Hotărârea Curţii Constituţionale din martie 1999 menţionează că exercitarea atribuţiei de numire a Guvernului de către preşedintele Republicii Moldova, în baza votului de încredere acordat de Parlament, este obligatorie şi nu depinde de voinţa preşedintelui ţării. Preşedintele nu poate refuza numirea Guvernului, ea trebuie să fie conformă exigenţelor ce rezultă din votul de încredere acordat de Parlament”, se spune în comunicat.

Totodată, se aminteşte că magistraţii Curţii au concluzionat că preşedintele Republicii Moldova nu este în drept să refuze numirea Guvernului, chiar dacă nu este de acord cu componenţa nominală a acestuia. Neexecutarea atribuţiilor constituţionale de către preşedintele ţării ar conduce în acest caz la încălcarea principiului separaţiei şi colaborării puterilor în stat, stipulat de art. 6 din Constituţie.

Sesizarea Curţii Constituţionale vine după refuzul preşedintelui Igor Dodon de a semna decretul de numire a vicepreşedintelui Partidului Popular European Eugen Sturza, candidatul coaliţiei de guvernare, la funcţia de ministru al Apărării.