ACTUALITATE

Granturi pentru ONG-urile din domeniul mediului şi dezvoltării locale

post-img

Proiectul PNUD ”Comunităţi rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor”, cu asistenţa financiară a Suediei, a lansat două concursuri pentru selectarea ONG-urilor locale/regionale/naţionale care vor oferi expertiza necesară în domeniul protecţiei mediului şi adaptării la schimbările climatice pentru autorităţile publice locale (APL) şi femeile antreprenoare din raioanele Nisporeni, Călăraşi, Basarabeasca, Leova, UTA Găgăuzia, zona de securitate (raionul Dubăsari) şi regiunea transnistreană.

În cadrul primului concurs de granturi vor fi selectate trei ONG-ri din domeniul mediului şi dezvoltării locale, schimbări climatice şi alte domenii conexe, care vor oferi servicii de coaching şi mentorat pentru APL-urile din cel puţin 30 de comunităţi din raioanele menţionate în vederea elaborării şi implementării  proiectelor de rezilienţă climatică şi protecţie a mediului  la nivel local în perioada 2021-2022. ONG-urile selectate vor beneficia de granturi cu o valoare de la 7.000 până la 16.000 dolari SUA fiecare. Formularele de aplicare şi condiţiile de participare la concurs pot fi accesate aici. Termenul limită de depunere a propunerilor de proiect este 15 octombrie 2021, ora 18:00

În cadrul celui de-al doilea concurs de granturi vor fi selectate alte trei ONG-uri care în perioada 2021- 2022 vor oferi asistenţă pentru cel puţin 10 femei antreprenoare din raioanele ţintă pentru lansarea şi dezvoltarea unor afaceri prietenoase mediului, durabile şi rezistente la schimbările climatice.  ONG-urile câştigătoare vor beneficia pentru aceasta de câte un grant în valoare de la 7.000 până la 16.000 dolari SUA. Criteriile de eligibilitate şi condiţiile de participare la concurs le găsiţi aici. Data limită pentru participarea la concurs este 15 octombrie 2021, ora 18:00

Pe 11 octombrie experţii proiectului PNUD şi companiei Global Business Access, care este responsabilă de gestionarea concursului de granturi, vor organiza două sesiuni de informare în regim online cu privire la condiţiile şi modul de desfăşurare a concursului. Sesiunile vor fi organizate gratuit, în limbile română şi rusă, iar doritorii de a participa trebuie să se înregistreze, completând formularul disponibil aici

Proiectul „Comunităţi rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor” contribuie la dezvoltarea durabilă şi sporirea rezilienţei la schimbările climatice a localităţilor din raioanele Nisporeni, Călăraşi, Basarabeasca, Leova, UTA Găgăuzia, zona de securitate (raionul Dubăsari) şi regiunea transnistreană prin abilitatea economică, socială şi educaţională a femeilor. Beneficiarii proiectului sunt ONG-urile de mediu, administraţiile publice locale, femeile antreprenoare, precum şi gospodăriile casnice conduse de femei din raioanele-ţintă, care vor fi asistate la identificarea, formularea, planificarea şi implementarea iniţiativelor de reducere a degradării mediului şi de sporire a rezistenţei la schimbările climatice la nivel local. Proiectul este implementat de PNUD în perioada 2020 – 2023, cu asistenţa financiară a Suediei.