ACTUALITATE

Gheorghe Cavcaliuc, despre interceptările făcute pe când era la IGP: Resping categoric acuzaţiile aduse la adresa mea

Opinia publică din Republica Moldova a fost zguduită astăzi de două acuzaţii extrem de grave lansate de deputatul Blocului ACUM, Chiril Moţpan. Potrivit acestuia, fostul lider PDM, oligarhul Vlad Plahotniuc, ar deţine o altă identitate în Republica Moldova. Mai mult, el are şi un paşaport cu noul nume dar şi o altă dată de naştere. Documentele ar fi fost eliberate pe 17 iunie, la doar o săptămână după ce a fost învestit Guvernul Sandu. Chiril Moţpan spune că a intrat în posesia unor documente care îi întăresc aceste afirmaţii şi cere anchete oficiale.

„Este un paşaport autentic eliberat în mod regulamentar, în baza tuturor actelor: adeverinţă de naştere, buletin de identitate, deci s-a lucrat foarte detaliat asupra acestui subiect. Ceea ce pot să spun că e Plahotniuc are şi un paşaport diplomatic cu 0000001, şase de 0,1.”
 
Totuşi, deputatul menţionează că Vlad Plahotniuc nu a folosit acest act pentru a ieşi din Republica Moldova. Astăzi, Chiril Moţpan a cerut Agenţiei Servicii Publice să desecretizeze informaţiile privind dubla identitate a fostului lider democrat. El mai spune că funcţionarii care au încălcat flagrant legea riscă să facă puşcărie pentru fals în acte. O altă dezvăluire făcută de Moţpan este că, în 2016, oamenii legii au interceptat ilegal conversaţiile mai multor persoane, printre care lideri ai opoziţiei şi membri ai societăţii civile şi presei.

„La indicaţia lui Gheorghe Cavcaliuc, acesta a mai dat indicaţia de a identifica date compromiţătoare pentru fiecare în parte şi aici avem Moţpan, Pavlovschi, Andrei Năstase, Vasile Năstase, multă lume cam toţi, Gămurari, Slusari.”
 
În acelaşi document se găsesc şi numele unor jurnalişti de la diferite instituţii de presă, printre care Alina Radu, Cornelia Cozonac, Aurica Jardan, Tudor Darie, Valentina Ursu, Ion Prească şi alţii.

Gheorghe Cavcaliuc a venit cu o reacţie pe Facebook la această acuzaţie.

„Resping categoric acuzaţiile aduse la adresa mea şi calific aceste acţiuni drept răzbunare şi denigrarea tendenţioasă pentru că, săptămâna precedentă, în cadrul unei emisiuni, am făcut mai multe dezvăluiri, anexând probe, despre felul în care conducerea partidului şi unii colegi de partid desemnaţi în funcţii cheie în stat, printre care şi Chiril Moţpan, au minţit şi au manipulat societatea cu falsuri,” a notat Cavcaliuc.

Procuratura Generală a anunţat că s-a autosesizat în ambele cazuri şi a iniţiat cercetări penale.