ACTUALITATE

FOTO. Merele, strugurii de masă şi prunele din R. Moldova, prezentate în aceste zile la expoziţia specializată Fruit Attraction din Spania

post-img

Merele, strugurii de masă şi prunele din R. Moldova sunt prezentate în aceste zile la expoziţia specializată Fruit Attraction din Madrid, Spania. 11 producători de pe ambele maluri ale Nistrului îşi promovează produsele la acest eveniment.

Participarea la expoziţie are loc datorită sprijinului oferit de Suedia şi Marea Britanie în cadrul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităţilor de export pe malurile Nistrului”(AdTrade), precum şi a altor donatori care şi-au conjugat eforturile pentru a oferi posibilitate producătorilor de fructe să găsească noi parteneri de afaceri şi să sporească exporturile.

„Activităţile de promovare organizate în comun cu membrii Moldova Fruct apropie producătorii de pe cele două maluri ale Nistrului. Este prima participare a noastră la o expoziţie specializată internaţională. Din observaţiile noastre: pentru culturile sâmburoase, piaţa europeană este una de perspectivă pe care trebuie să ne orientăm”, consideră Andrei Chizil, producător de fructe de pe malul stâng al Nistrului.

„Fruit Attraction este una dintre cele mai profesioniste expoziţii la care am avut ocazia să participăm. Am discutat în aceste zile cu comercianţi mari de fructe din Uniunea Europeană. Pentru noi piaţa de bază a fost întotdeauna Rusia, astăzi se deschid noi posibilităţi, cu atât mai mult pentru compania noastră care deţine şi certificatul GlobalG.A.P. Am observat un interes sporit pentru culturile sâmburoase, mai puţin pentru mere”, subliniază producătorul de fructe Stepan Plaţinda.

„Ne dorim plasarea Moldovei pe harta mondială în calitate de furnizor de încredere de fructe inofensive şi foarte gustoase. Avem deja succes în exportul fructelor noastre în regiune şi privim acest eveniment ca pe o platformă bună pentru a ne întâlni şi a promova oferta noilor comercianţi de fructe, în special din Europa de Vest şi, de ce nu, din Africa de Nord”, spune Iurie Fală, director executiv Moldova Fruct.