ACTUALITATE

FOTO. Maia Sandu faţă în faţă cu Dmitri Kozak. Premierul a vorbit despre schemele ilegale de comerţ din regiunea transnistreană

post-img

Pim-ministrul Maia Sandu a discutat în această seară subiectele de pe agenda bilaterală moldo-rusă cu vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitri Kozak. Printre subiecte a fost necesitatea relansării comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică, inclusiv în vederea eliminării tarifelor vamale pentru 14 categorii de produse, introduse în 2014, şi a rezolvării problemelor transportatorilor. 

Maia Sandu a subliniat că nu sunt incompatibilităţi dintre Zona de Liber Schimb Aprofundată şi Cuprinzătoare UE-RM şi zona liberă de comerţ în cadrul CSI, se arată în comunicatul remis de Guvern. 

"Prim-ministrul a subliniat că guvernul de la Chişinău va promova o politică externă previzibilă, bazată pe obiectivul integrării europene şi implementarea Acordului de Asociere cu UE, în acelaşi timp dezvoltând relaţii reciproc avantajoase cu Federaţia Rusă. Premierul Maia Sandu a subliniat că prioritatea guvernului Republicii Moldova la etapa actuală este democratizarea ţării şi asigurarea funcţionalităţii instituţiilor statului în interesul cetăţenilor."

În contextul discuţiilor despre regiunea transnistreană, Prim-ministrul Maia Sandu a atras atenţia lui Kozak asupra necesităţii de a opri schemele ilegale de comerţ care dăunează tuturor statelor din vecinătate, dar şi asupra necesităţii de a asigura transparenţă şi previzibilitate în aprovizionarea regiunii cu gaze naturale.




Vicepremierul Dmitrii Kozak este autorul controversatului plan Kozak, document propus autorităţilor de la Chişinău în 2003 şi respins ulterior de presedintele de atunci, Vladimir Voronin. Planul Kozak prevedea federalizarea Republicii Moldova.