ACTUALITATE

UPDATE: Cozi imense la multe secţii de vot din străinătate, alegătorii şi-au pierdut răbdarea şi au început să huiduie

Românii din diaspora s-au mobilizat la vot. În unele localităţi din Germania, Belgia, Suedia şi Olanda, s-au făcut cozi în faţa secţiilor de votare. Coadă a fost şi la Roma, unde mulţi oameni au stat în ploaie pentru a vota. Imaginile din oraşe precum Munchen, Stuttgart, Hamburg, Malmo sau Eindhoven ne-au fost trimise de telespectatori în această dimineaţă.

UPDATE: Cozile la secţiile de votare din străinătate s-au format încă de la deschiderea urnelor şi s-au întins pe sute de metri în oraşe precum Dublin, Munchen, Ulm, Sttutgart, Hamburg, Malmo, Padova, Lion sau Eindhoven.

La Roma, mulţi români au preferat să aştepte cu orele în ploaie pentru a vota. Situaţii similare au putut fi văzute şi în alte oraşe italiane, precum Ancona, Ravenna, Milano sau Treviso.

Autorităţile par depăşite de afluxul de votanţi, mult mai mare decât cel estimat. De la răbdarea iniţială a alegătorilor, la huiduieli şi spirite aprinse s-a ajuns în numai câteva ore.


Mobilizare masivă la vot la Bruxelles, în inima Europei. Mii de români au venit în faţa sectiilor de vot înainte ca acestea să se deschidă. Aglomeraţia a crescut cu fiecare oră, iar reprezentanţii secţiilor nu mai fac faţă situaţiei, fapt ce i-a nemulţumit profund pe cetăţeni. Ultimele informaţii ni le transmite corespondentul TVR, Lucian Pîrvoiu:

Atmosfera încinsă la Secţia consulară a Ambasadei României din Bruxelles, cu cîteva ore înaintea închiderii urnelor.  Nemulţumirile oamenilor sunt legate de ritmul lent în care sunt procesate documentele, în general de modul în care sunt organizate alegerile la Bruxelles. Prezenţa masivă la vot se anunţă de la primele ore ale dimineţii, când mii de oameni s-au aşezat la cozi. Reprezentanţii secţiilor aglomerate din Belgia iau în calcul posibilitatea de a cere Bucureştiului prelungirea programului de vot.





Şi în Spania, unde există o puternică comunitate de români, cozile la secţiile de votare au pus la încercare nervii oamenilor, atât la Madrid, cât şi în alte localităţi.Oamenii se filmează şi transmit imagini pe reţelele de socializare.

UPDATE: Lumea începe să îşi pună problema dacă va putea vota până la ora 21.00, când urnele se vor închide, pentru că este o prezenţă extrem de importantă la Bruxelles, a transmis corespondentul TVR, Lucian Pîrvoiu. Numărul românilor care aşteaptă să îşi exercite dreptul la vot este de câteva mii de persoane.

La Paris, timpul de aşteptare între momentul în care oamenii se aşază la coadă şi momentul în care ajung să voteze este de aproximativ două ore. În interiorul secţiei, aprope jumătate de oră durează întregul proces.

A fost scandal la mai multe secţii din Spania, unde oamenii aşteaptă ore întregi la coadă ca să poată vota. La Alca Linares, secţia cu cea mai mare participare înregistrată până la această oră - peste 700 de persoane au votat aici - procedura este destul de greoaie.

Sunt foarte mulţi oameni care aşteaptă la coadă cu copii în braţe, a transmis Felix Damian,  corespondent TVR.

În Irlanda sunt 4 secţii de vot, dintre care două în Dublin. La toate sunt cozi de sute de metri.

La Roma, mulţi români au ales să aştepte în ploaie pentru a vota. Situaţii similare au putut fi văzute şi în alte oraşe italiene, precum Ancona. La Treviso, trebuie să stai la rând mai mult de o oră pentru a putea vota.

În Franţa, românii au profitat de vremea frumoasă pentru plimbări prin centrele istorice şi pentru a-şi exercita dreptul de vot.

În Spania, unde există o comunitate puternică de români, nu au lipsit incidentele între alegători şi membrii secţiilor de votare.

UPDATE: Cozi s-au format şi la secţiile de votare din Chişinău: 






Sursa foto: Pro TV şi ZdG.

Coada de la Munchen:


Coada celor care vor să voteze se întinde pe sute de metri la Secţia consulară a Ambasadei României din Bruxelles, până la 3 străzi distanţă de intrare.

Lumea continuă să sosească, iar oamenii sunt hotărâţi să aştepte să voteze până diseară, dacă va fi cazul, a precizat Lucian Pîrvoiu.

Procesul de vot decurge normal, deşi a fost la un moment dat o mică problemă cu sistemul electronic de înregistrare a codurilor numerice personale. Totul s-a reluat în doar 5 minute.

La o secţie de votare din Torino, oamenii stau în rând pentru a intra în secţia de votare şi a pune ştampila VOTAT:





Sursa foto: PNL