ACTUALITATE

Fostul director al combinatului Cricova, Valentin Bodiul, a fost răpus de noul coronavirus

Fostul director al combinatului Cricova, Valentin Bodiul, a fost răpus de noul coronavirus. Un mesaj de condoleanţe a fost plasat pe pagina oficială a combinatului.

Valentin Bodiul a condus întreprinderea aproape trei decenii, începând cu anul 1987. În mai 2016, el a fost nevoit să plece de pe această poziţie, după ce a atins vârsta de pensionare. Menţionăm că, în luna decembrie 2017, Valentin Bodiul a fost vizat într-un dosar penal pentru "abuz de serviciu şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, soldate cu urmări grave." Anul acesta, pe 15 iunie, Bodiul şi un alt şef al combinatului Cricova au fost scoşi de sub urmărire penală, iar dosarul în care erau vizaţi a fost clasat.