ACTUALITATE

UPDATE. Procuratura Generală: După ce s-a predat autorităţilor, Constantin Ţuţu este nevoit să stea în carantină 14 zile

post-img

Fostul deputat PDM Constantin Ţuţu a fost arestat la frontiera Republicii Moldova în timp ce încerca să intre în ţară.

UPDATE 13:28. Procuratura Generală informează că fostul deputat Constantin Ţuţu  s-a predat astăzi benevol organelor de drept din Republica Moldova, la punctul de trecere a frontierei Leuşeni-Albiţa. Acesta urmează a fi preluat de Procuratura Anticorupţie pentru efectuarea acţiunilor de urmărire penală ce se impun, inclusiv aducerea la cunoştinţă a învinuirii şi audiere în cadrul dosarului intentat pentru trafic de influenţă şi îmbogăţire ilicită, spun procurorii. 

Reieşind din prevederile dispoziţiilor Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, Constantin Ţuţu urmează a se afle în stare de carantină timp de 14 zile.


Ştire iniţială, ora 12:45:  

Potrivit ofiţerului de presă al CNA, Angela Starinschi,  Politia de Frontiera a informat CNA privind intrarea in Republica Moldova a deputatului, iar  un grup de interventie al CNA se deplaseaza la Leuseni pentru a-l prelua.

La 29 august 2019 Constantin Ţuţu a părăsit teritoriul Republicii Moldova, prin punctul de trecere frontieră Siret de la hotarul cu Ucraina, călătorind pe jos. 

Ţuţu era căutat de autorităţile din Republica Moldova pentru trafic de influenţă şi îmbogăţire ilicită.