Consiliul director al Fondului Monetar internaţional a aprobat acordarea unei finanţări de urgenţă în valorae de 235,1 milioane dolari pentru echilibrarea bugetului Republicii Moldova, afectat de pandemia de COVID-19.
Dintre cei 235,1 milioane dolari, 78,4 milioane sunt acordate în cadrul Facilităţii de credit rapid, iar 156, 7 milioane dolari sunt acordate prin Instrumentul de finanţare rapidă.
Expertul economic Veaceslav Ioniţă a precizat pentru TVR MOLDOVA că, în practică, dobânda percepută de FMI pentru state ca Republica Moldova este de 0,25%.
„Acum în perioada pandemiei de COVID-19, este posibil ca dobânda să fie mai mică - 0,20% sau chiar 0,15%”, a spus Veaceslav Ioniţă.
Amintim că în ce priveşte împrumutl de 200 milioane de euro, provenit din Rusia, dobânda percepută este de 2%, cu o perioadă de graţie de 10 ani.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, premierul Ion Chicu a precizat că banii vor fi folosiţi pentru finanţarea a peste jumătate din deficitul bugetar pe acest an.
Premierul ION CHicu a mai precizat în postare că aşteaptă acelaşi sprijin din partea Uniunii Europene, căreia i-a trimis o scrisoare în acest sens.
Amintim că Peter Michalko, ambasadorul UE la Chişinău, a trecut în revistă ajutorul anunţat pentru R. Moldova din partea UE: ajutor imediat (deja oferit) în valoare de 87 de milioane de euro, realocarea a 140 de milioane de euro pentru necesităţi imediate şi redirecţionarea altor 700 de milioane de euro din alte programe pentru uşurarea poverii impactului socio-economic a virusului pentru ţările din Parteneriatul Estic, dar şi alte 100 de milioane de euro pentru sprijinirea IMM-urilor din R. Moldova.