Decizie inedită în istoria Fondului Monetar Internaţional. Instituţia financiară a aprobat alocarea a 650 de miliarde de dolari, dintre care 275 de miliare de dolari sunt bani destinaţi pentru creditarea ţărilor în curs de dezvoltare. Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva a declarat că decizia consiliului guvernatorilor FMI reprezintă "un vaccin" pentru economia globală într-un moment de criză fără precedent.
Consiliul guvernatorilor FMI a decis să aloce în acest 650 de miliarde de dolari statelor cu venituri modeste. Instituţia a luat această decizie pentru a ajuta aceste ţări, care încearcă să facă faţă consecinţelor crizei provocate de pandemia de COVID-19. Ajutoarele financiare vor putea fi recepţionate începând cu data de 23 august.
Republicii Moldova îi revine o cotă de 0,03%, ceea ce înseamnă 234 de milioane de dolari. România beneficiază de o cotă de 0,38 %, adică de aproximativ 2,47 miliarde de dolari. Ucrainei îi este acordată cea mai mare cotă din regiune - 0,42%, care echivalează cu 2,75 de miliarde de dolari.
De fondurile FMI pot beneficia şi state autoritare precum Belarusul, ţără căreia i-a fost acordată o cotă de 0,14 la sută, adică 930 de milioane de dolari. Autorităţile de la Chişinău au anunţat că prioritatea noului Executiv va fi negocierea unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional.
AJUTOARE FINANCIARE OFERITE DE FMI
Republica Moldova – 0,03% (234 milioane de dolari)
România – 0,38% (2,47 miliarde de dolari)
Ucraina – 0,42% (2,75 miliarde de dolari)
Belarus – 0,14% (930 milioane de dolari)