ACTUALITATE

Filarmonica Naţională: Lucrările de demontare a materialelor avariate au fost finalizate

post-img

Lucrările de demontare  a materialelor avariate în urma incendiului de la Filarmonica Naţională Serghei Lunchevici au fost finalizate. Pe parcursul mai multor zile muncitorii au evacuat deşeurile, dar şi materialele constructive cu risc de prăbuşire.

Din interiorul edificiului au fost evacuate peste 68 tone de metal, care urmează să fie comercializate, iar sursele financiare vor reveni beneficiarului.  Muncitorii au lucrat concomitent pe două sectoare, reuşind să elibereze de deşeuri sala mare şi sala mică a Filarmonicii. Acţiunile de demontare au avut loc pe o suprafaţa de peste 700 metri pătraţi.

Astăzi s-a desfăşurat şedinţa grupului de gestionare a situaţiei, unde s-au pus în discuţie rezultatele şi acţiunile întreprinse. Şedinţa a fost prezidată de Şeful IGSU, general -maior Mihail Harabagiu. Ulterior Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării urmează să identifice experţi în domeniu pentru expertizarea tehnică a edificiului.

Amintim că lucrările de demontare a materialelor constructive deteriorate în urma incendiului produs, au început pe 9 noiembrie 2020. La faţa locului pentru executarea acţiunilor au fost antrenate 10 persoane cu 7 unităţi de tehnică grea. Pentru gestionarea situaţiei la Filarmonică  a activat Statul Major al IGSU, care pe parcursul demontării şi înlăturării deşeurilor a monitorizat situaţia.