ACTUALITATE

Femeile independenţei. Zece din cei 278 de deputaţi semnatari ai Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova au fost femei

Puterea unei femei poate doborî regimuri, poate învinge frica şi poate face faţă ameninţărilor. Au demonstrat-o în urmă cu 29 de ani cele 10 femei dintre cei 278 de deputaţi semnatari ai Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova. Au fost şantajate cu viaţa celor dragi, dar şi-au pus semnătura pentru independenţă, fără urmă de îndoială. Le putem numi astăzi femeile independenţei, pentru că sunt femei care au înţeles ce preţ au plătit pentru libertate.

27 august 1991, forfotă mare în Parlamentul de la Chişinău – 278 de deputaţi votează Declaraţia de Independenţă şi se înghesuie să o semneze. Printre mulţimea de bărbaţi, distingem cu greu şi 10 femei, pline de curaj şi entuziasm. Ştiau că semnatura lor le va costa scump, dar s-au grăbit să o facă, pentru libertatea unui întreg popor.

„Vatamanu ne-a zis că suntem puţine, dar destule. Adică erau femei foarte agere, erau foarte harnice, foarte principiale. Prezentam cuvântări, care mirau bărbaţii”, a spus LUDMILA SCALNÎI, semnatară a Declaraţiei de Independenţă.

„Ne-am adunat în sală. Am citit textul declaraţiei de independenţă. A fost votată cu 278 de voturi. Practic toţi care erau acolo au votat”, a spus NADEJDA BRÂNZAN, semnatară a Declaraţiei de Independenţă.

Afară, sute de mii de oameni aşteptau cu sufletul la gură să vadă acea coală de hârtie semnată în Parlament. Însemna pentru ei o gură de aer şi declaraţia de independenţă aveau să o prindă cu busuioc, alături de icoane.

„Acolo erau extraordinar de mulţi oameni. Toţi ţipau, săreau în sus. Erau cu ştergare, busuioc, cu flori, cu icoane, covoare, pâine, sare. Aplaudau, cântau la instrumente muzicale. Cel mai important ce am reuşit eu în viaţă, am votat Declaraţia de Independenţă”, a spus LUDMILA SCALNÎI, semnatară a Declaraţiei de Independenţă.  

„Am ieşit afară, toţi fericiţi, şi ne-am uitat la Gheorghe Ghimpu cum urca pe acea clădire enormă, cu tricolorul. Noi nici nu am ştiut despre asta. El nici nu ne-a spus. Aveam emoţii foarte mari”, a spus NADEJDA BRÂNZAN, semnatară a Declaraţiei de Independenţă.

Emoţionate, dar mai puternice ca niciodată, cele câteva femei au fost puse la grea încercare. Pentru că spiritul de renaştere naţională a început să-şi facă loc printre basarabeni, încă de la sfârşitul anilor 80, puterea sovietică a intuit la ce poate duce setea de libertate. Aşa că a decis să treacă la ameninţări şi a considerat femeile din primul Parlament, veriga slabă. S-a ciocnit, în schimb, de un zid de voinţă şi demnitate.

„Am avut foarte multe neplăceri cu persoanele care nu voiau să voteze. Strigau la mine, spuneau că sunt o proastă, că nu înţeleg. Cum aşa, căci a fost URSS, iar tu vrei să faci o ţară mică?! Mi-au spus: dacă tu nu ai înţeles ce ţi-am spus noi până acum şi mâine vei vota, să ştii că noi ştim unde învaţă copiii tăi”, a spus LUDMILA SCALNÎI, semnatară a Declaraţiei de Independenţă.

Pentru că ştiu cel mai bine care este preţul libertăţii, femeile independenţei retrăiesc emoţiile din 91 în fiecare an şi plâng, în acelaşi, timp, pentru că semnatarii actului fundamental al Republicii Moldova rămân tot mai puţini.

„Declaraţia de Independenţă e ca o icoană la mine în casă. E chiar la intrare. Cine intră, deodată dă cu ochii în declaraţie”, a spus LUDMILA SCALNÎI, semnatară a Declaraţiei de Independenţă .

Deseori, emoţiile lor se împletesc cu regrete – altceva ar fi trebuit să ajungă Republica Moldova independentă. Astăzi femeile independenţei spun că ne lasă moştenire libertatea plătită cu sânge şi ne ordonă să rămânem strajă democraţiei.

„Noi, nici în cele mai rele visuri nu am crezut că se poate întâmpla ca dintr-un stat independent să devină un stat capturat. Nu pot să spun că am o stare optimistă, iar cei care sărbătoresc, astăzi, această sărbătoare nu o fac sincer. Ei sunt profitorii independenţei, dar nu au continuat independenţa statului, nu au ridicat-o la nivelul UE”, a spus NADEJDA BRÂNZAN, semnatară a Declaraţiei de Independenţă.

„Din păcate, nu totul am reuşit să facem din ceea ce am visat. Dar, pe de altă parte, eu vreau să vă spun că o casă se construieşte greu, dar un stat şiu mai greu”, a spus LUDMILA SCALNÎI, semnatară a Declaraţiei de Independenţă.

Astăzi, femeile independenţei spun că ne lasă nouă libertatea moştenită cu sânge şi ne ordonă să rămânem strajă democraţiei.

„O luptă trebuie să aibă un rezultat final. Finalul nostru este reîntregirea ţării. Numai uniţi reprezentăm o forţă. Să nu ne vindem pe un kg de zahăr şi pe o bucată de săpun. Să înţelegem că demnitatea este valoare”, a spus NADEJDA BRÂNZAN, semnatară a Declaraţiei de Independenţă.