Deşi ieri, preşedintele R. Moldova, Maia Sandu, l-a retras pe Pavel Abraham, membrul desemnat anterior de către Igor Dodon în comisia de concurs pentru funcţia de judecător la CEDO din partea Republicii Moldova, din cauza „dubiilor rezonabile cu privire la integritatea acestuia”, ministrul Justiţiei susţine că acest lucru nu poate avea loc.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Fadei Nagacevschi declară că, conform prevederilor Regulamentului, membrii au fost desemnaţi până la 10 decembrie, iar posibilitatea retragerii vreunui membru de către autorităţile responsabile nu este revăzută în Regulament.
„Doar membrul poate decide să se retragă din cadrul Comisiei. Adresarea Preşedintelui Republicii Moldova va fi pusă în discuţie în cadrul şedinţei Comisiei din 22 ianuarie 2021 pentru a decide, dacă, în mod excepţional, putem accepta încă un membru (doamna judecător, Viorica Puica) desemnat de către Preşedintele RM”, spune Fadei Nagacevschi.
Fadei Nagacevschi declară că va fi publicată lista nominală a Comisie care va selecta judecătorul la CEDO din partea R. Moldova, dar şi CV-ul lui Pavel Abraham, membrul desemnat anterior de Igor Dodon şi retras de Maia Sandu.