ACTUALITATE

Extrădarea celor 7 profesori turci: „În acest caz ar putea fi implicat şi Andrian Candu”

Preşedintele Comisiei parlamentare de Securitate Naţională crede că operaţiunea de expulzare a celor 7 profesori turci a fost făcută cu grave abateri de la lege, iar fostul preşedinte al Parlamentului, Andrian Candu, ar fi ştiut de acest lucru. La un an de când autorităţile i-au declarat indezirabili pe cei 7 cetăţeni turci, cu grave abateri de la legislaţie, cazul este în continuare învăluit de mister.

Fostul director SIS, Vasile Botnari, le-a declarat membrilor comisiei parlamentare că îşi asumă toată responsabilitatea pentru acţiunile întreprinse de subalternii săi. Deşi a avizat actele ce prevedeau escortă şi transportul aerian, vicedirectorul  de atunci al instituţiei, Alexandru Baltag, a declarat că decizia i-a aparţinut exclusiv lui Butnari.

„La 6 septembrie 2018 cei 7 cetăţeni declaraţi indezerabili au fost escortaţi în ţara de origine prin punctul de frontieră de stat a Aeroportului Internaţional Chişinău, fiind însoţiţi la bordul aeronavei, atenţie, în lipsa unui ordin de deplasare peste hotarele RM, de ofiţerii SIS”, a informat Chiril Moţpan.

Pe 6 septembrie 2018, 7 cetăţeni turci au fost luaţi de pe stradă sau de la domiciliu şi urcaţi cu forţa în maşinile SIS. Ulterior Serviciul de Informaţii şi Securitate a anunţat că aceştia ar fi implicaţi în activităţi teroriste şi i-a expulzaţi din Republica Moldova.

„Datele acumulate în privinţa cetăţenilor turci relevau o probabilitate redusă de implicare în anumite acţiuni cu impact asupra securităţii naţionale. Nu ştiu la ce conluzie vor ajunge organele de urmărire penală, dar se pare, din punctul meu de vedere, ca pe 6 septembrie 2018, în Republica Moldova a avut loc o ordinara răpire de persoane”.

Chiril Moţpan crede că fostul preşedinte al Parlamentului cunoştea despre operaţiune:

„Operaţiunea de expulzare a unor presupuşi terorişti nu putea să se desfăşoare fără supervizarea preşedintelui parlamentului, direct responsabil de activitatea de prevenire şi combatere a terorismului. Am descoperit că în acest caz poate fi implicat şi domnul Candu, care nu-mi răspunde la telefon pentru a-mi oferi o informaţie”, spune Moţpan.

Adrian Candu nu ne-a răspuns la telefon pentru a oferi un comentariu. 

Amintim că Republica Moldova a fost condamnată la CEDO pentru încălcarea drepturilor cetăţenilor turci şi a fost obligată să achite despăgubiri în valoare de 25 de mii de euro fiecărei familii a cărei rudă a fost expulzată. 3 dintre profesorii declaraţi indezirabili la Chişinău au fost judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare în Turcia. Pe 6 septembrie 2018, 18 cetăţeni turci au fost declaraţi indezirabili pe o perioadă de 5 ani.