Expoziţiile, festivalurile şi târgurile agricole specializate pot fi organizate cu respectarea măsurilor de prevenire a infecţiei COVID
Vizualizari:

Expoziţiile, festivalurile şi târgurile agricole specializate pot fi organizate cu respectarea măsurilor de prevenire a infecţiei COVID

Expoziţiile, festivalurile şi târgurile agricole specializate pot fi organizate, cu respectarea instrucţiunilor privind măsurile de prevenire şi control a infecţiei COVID – 19. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Comisia Naţională Extraordinară pentru Sănătate Publică.

Totodată, a fost permisă desfăşurarea activităţilor, cu prezenţa spectatorilor, în incinta instituţiilor teatral-concertistice şi a caselor de cultură. Decizia finală de a redeschide instituţiile de cultură va aparţine fondatorilor, doar după ce vor întruni toate regulile menţionate în instrucţiunea CNESP.

Numărul spectatorilor va fi limitat la 50% din capacitatea sălilor, cu respectarea distanţei între persoane de cel puţin 1,5 metri. Purtarea măştilor va fi obligatorie pe toată durata evenimentului, care nu va depăşi două ore.

Membrii CNESP au stabilit mecanismul de gestionare a crizei pandemice la nivel naţional ca urmare a ajustării criteriilor pentru aprecierea situaţiei epidemiologice şi racordării acestora la metodologiile aplicate la nivel internaţional. Astfel, gradele de alertă corespunzătoare nivelului de risc al transmiterii virusului Covid-19 vor fi atribuite la nivel teritorial, în dependenţă de mai mulţi indicatori, care vor fi calculaţi de către Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică o dată la 14 zile. În baza acestora, comisiile teritoriale de sănătate publică vor stabili măsurile de sănătate publică corespunzătoare gradului de alertă din teritoriul administrativ gestionat.

În funcţie de evoluţia şi tendinţa situaţiei epidemiologice a infecţiei COVID-19, măsurile restrictive vor fi revizuite.
 
Similare
RECOMANDĂRI