În Republica Moldova nu există vreun act normativ care să reglementeze exploatarea buteliilor de gaz în condiţii casnice, dar şi un act care să reglementeze utilizarea gazului pentru uz casnic. Subiectul a fost discutat azi dimineaţă în cadrul şedinţei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, convocată în legătură cu explozia care s-a produs, în seara zilei de 6 octombrie, într-un bloc locativ de pe bulevardul Moscovei, 11/5 din municipiul Chişinău.
Premierul Pavel Filip spune că acest subiect a fost discutat anterior, iar autorităţile s-au apucat să elaboreze proiecte în acest sens.
„Ştiu că erau şi nişte proiecte, haideţi să vedem acum de urgenţă la ce etapă sunt. Să venim cu o soluţie concretă. Dar este nevoie şi de controale pentru a preveni astfel de situaţii de criză, care se transformă apoi în tragedii”, a menţionat Pavel Filip.
Totodată, s-a menţionat că în perioada următoare ar trebui să fie verificate toate celelalte apartamente din blocul respectiv, dar şi cele din apropiere, întrucât acestea nu sunt racordate la reţeaua de gaze, iar oamenii de acolo se folosesc de buteliile de gaz.
Pe lângă controale, premierul a făcut apel la responsabilitatea pe care trebuie să o poarte Asociaţiile de Locatari.
„Domnule Grozavu, cred că trebuie de făcut un apel şi către Asociaţiile de locatari, pentru că este imposibil la nivel de inspecţii să faci aceste verificări, dar este vorba şi despre o responsabilitae. Ar trebui de sugerat acestor Asociaţii să atragă atenţie deosebită la acest pericol, care este iminent, mai ales în perioada rece”, a menţionat Filip.
Amintim că o explozie puternică a avut loc aseară într-un bloc de locuit din sectorul Râşcani al capitalei. La faţa locului, a fost depistată o butelie de gaz, cu robinetul deschis, în apartamentul de la etajul 16 al blocului din bulevardul Moscovei 11.
Potrivit informaţiilor preliminare, trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma exploziei, printre care şi un minor. Autorităţile nu exclud că ar mai putea fi victime în urma deflagraţiei produse aseară la blocul de locuit din sectorul Râşcani. Potrivit şefului IGSU, se presupune că sub dărâmături ar putea fi şi alte persoane.