ACTUALITATE

Experţi, despre boicotul autorităţilor la Forumul mass media 2018. „Au fost invitaţi în paneluri să vină să răspundă la întrebări – nu au venit”

post-img

Organizaţiile şi instituţiile de stat au decis să nu vină la Forumul mass-media 2018, unde au fost invitaţi în cadrul panelurilor, în special la cel legat de accesul la informaţie. Boicotul autorităţilor la un eveniment de o asemenea amploare dar şi importanţă deosebită pentru comunitatea de jurnalişti a fost discutat în cadrul emisiunii Punctul pe AZi.

Prezenţi la eveniment au fost reprezentanţii ambasadelor străine, reprezentanţi ai Comisiei Europene, reprezentanţi ai OSCE şi ai altor parteneri externi, însă nu şi reprezentanţi ai statului.

„În anii precedenţi, erau invitate primele persoane în stat să vină şi să rostească discursuri. În acest an am decis să nu-i invităm în mod special, tocmai pentru că suntem în prag de campanie electorală.

În schimb, le-am expediat anunţuri că organizăm forumul, ei puteau veni să participe sau puteau să-şi delege reprezentanţii. Or, n-au venit nici în panel de discuţii, unde au primit invitaţii speciale şi unde au avut de răspuns la nişte întrebări. Întrebări spre exemplu către Procuratura Generală, cum răspund  autorităţile la atacurile asupra media sau ANI – ce şi cum se respectă acolo dreptul la acces la informaţie. Reprezentanţii autorităţilor de stat au fost invitaţi în paneluri să vină să răspundă la întrebări – nu au venit. Dar la deschidere, am anunţat primele persoane în stat despre eveniment şi că pot veni”, a explicat Viorica Zaharia preşedintele Consiliul de Presă din Republica Moldova.

„La fiecare ediţie a Forumului, la final, adoptăm o rezoluţie, unde indicăm foarte clar care sunt paşii pentru următorul an. La următorul Forum vedem ce s-a făcut şi nu s-a făcut. Este ca un fel de raport, de aia chemăm reprezentanţii acestor instituţii”, spune Nadine Gogu, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent.

Mădălin Necşuţu, vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor Români, spune că, într-o societate democratică, întotdeauna trebuie să existe un dialog între mass-media şi putere, iar acest dialog este chiar imperios.

„În societatea românească, există divizări între mass-media, clasa politică, dar întotdeauna cred că se ajunge la un dialog. Întotdeauna un minim dialog există, ceea ce nu am văzut la Forumul de anul acesta (la Chişinău). Anul trecut l-am avut pe domnul Candu şi a fost hilar să vedem că a premiat proprii jurnalişti, mă refer la trustul afiliat PD. În România nu se întâmplă lucrurile acestea. Chiar dacă sunt trusturi de presă polarizate, totuşi politcienii nu vin să facă acte de spectacol, să spun aşa.

Este regretabil că în acest an nu a venit nimeni să vină să răspundă la întrebări, să ia pulsul, să vadă care sunt probleme jurnaliştilor, să vadă cum pot să îmbunătăţească  legislaţia, să ofere un cadru legislativ normal, funcţional, specific unei democraţiii, fie ea tânără ca şi a R. Moldova”, a subliniat Necşuţu.