Primele antene produse de Space X, companie deţinută de miliardarul american, Elon Musk, au ajuns în Republica Moldova. Două dintre acestea au şi fost instalate astăzi la centrele pentru refugiaţi de la Palanca. Aşa că, toţi cei care se află în această zonă a frontierei moldo-ucrainene beneficiază acum de internet gratuit. În total, vor fi instalate 30 de antene la centrele pentru refugiaţi din Republica Moldova, toate fiind donate de compania care revoluţionează lumea digitală. Urmăriţi un reportaj realizat în exclusivitate de echipa TVR Moldova
LIUBA MAXIM reporter TVR MOLDOVA: „Echipamentul oferit de Space X la prima vedere pare foarte simplu. Antena se conectează la Internet de viteza înaltă prin intermediul celor peste 1500 de sateliţii lansaţi in spaţiu de către compania Starlink”.
Antenele SpaceX au fost aduse în Republica Moldova după ce s-au dus tratative directe cu compania lui Elon Musk. Discuţiile au fost începute de John Maximciuc, american stabilit de ceva vreme în Republica Moldova.
JOHN MAXIMCIUC antreprenor: „Cred că el a trimis deja 1000 de kituri în Ucraina. Are câteva sute la frontieră în Polonia şi mai sunt şi în România. Şi noi am spus: hei, uite-te spre Moldova! Noi avem mai mulţi refugiaţi decât toţi şi el a fost de acord. Ne-a trimis 30 de kituri”.
Echipamentul de ultimă generaţie oferit Republicii Moldova, a fost instalat cu uşurinţă de inginerii locali.
„În timp de 15 minute cam pe unitate. Repede. Da, foarte”.
Iar primele teste s-au făcut la doar câteva minute de la conectare. Inovaţia i-a luat prin surprindere şi pe cetăţenii străini prezenţi azi la Palanca.
„Acesta este satelitul Starlink de la Elon Musk. – Wow! – Da. Doriţi să testaţi internetul? Funcţionează. Acesta şi este internetul. Arată-le lui Ethan şi lui Ellie. Uite!”
Vestea a ajuns repede în taberele de refugiaţi.
„Dar ştiţi că s-au instalat antene? Da, ştim şi le spunem refugiaţilor. De internet gratuit? Da, da. Este şi de încărcat telefonul, baterii, este internet”.
Antenele pentru recepţionarea internetului prin satelit funcţionează bine datorită unor tehnologii inteligente.
GHEORGHE PANTAZ directorul Serviciului Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică: „Are un motor în spate, care întâi se scanează cu telefonul mobil aria de acoperire dacă e disponibilă în această zonă, după care se autoreglează pentru a stabili o conexiune stabilă. În cazul dacă satelitul se deplasează, evident şi antena se roteşte automat. Însăşi antena ne oferă o posibilitate în jur de 300 MB la moment”.
La instalarea şi punerea în funcţiune a antenelor au fost prezenţi şi reprezentanţi ai guvernului de la Chişinău. Vicepremierul pentru Digitalizare Iurie Ţurcanu spune că evenimentul de azi reprezintă un pas important în revoluţia digitală din Republica Moldova.
IURIE ŢURCANU vicepremier pentru Digitalizare: „Diferenţa e faptul că sateliţii acoperă geografic întotdeauna şi nu ai nevoie de niciun fir, cablarea sau fibră optică sau alte lucruri. E o tehnologie a viitorului întrucât şi din ceea ce a declarat Elon Musk şi urmează noi vom avea un internet schimbat la faţă, să zic aşa. Conexiune de oriunde. Vedeţi aici în câmp avem conexiune de bandă largă”.
Alte 28 de antene urmează să fie instalate în taberele pentru refugiaţi de la Giurgiuleşti, Cahul; Pîrliţa, Făleşti, Calaraşovca, Ocniţa şi la Centrul de cazare al Biroului de migraţiune şi Azil din Chişinău. Asemenea antene au fost donate şi Ucrainei, după ce Ministrul ucrainean al digitalizării i-a scris lui Elon Musk pe Twitter. În total compania americană a oferit Ucrainei, României şi Poloniei peste o mie de seturi-terminale de utilizator Starlink.