ACTUALITATE

Europarlamentarul român Siegfried Mureşan, despre soarta celei de a treia tranşe din ajutorul de 100 milioane de euro oferit de UE

post-img

Acordarea celei de a treia tranşe a ajutorului macrofinanciar de 100 de milioane de Euro oferit de Uniunea Europeană depinde doar de Guvernul de la Chişinău. Europarlamentarul român Siegfried Mureşan a declarat în exclusivitate pentru TVR MOLDOVA că sunt clare şi precise condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca banii să fie viraţi.

Europarlamentarul român a menţionat că este de la sine înţeles că neîndeplinirea de către Republica Moldova a condiţiilor impuse de UE, recomandarea evaluatorilor va fi ca plata să nu fie făcută.

„Eu îmi doresc ca cetăţenii Republicii Moldova să beneficieze de întreg sprijinul Uniunii Europene. Pe fonduri europene, pe proiecte europene vin multe finanţări direct la cetăţeni, la secvtorul privat, la ONG-uri, la autorităşile locale din Republica Moldova”, a declarat europarlamentarul român, care a precizat că finanţarea care este acordată în mod direct la buget sub formă de asistenţă macrofinanciară depinde de respectarea angajamentelor asumate de Guvernul de la Chişinău.

Justiţia este domeniul cu cele mai multe restanţe pe care Guvernul Chicu trebuie să le rezolve cât mai urgent.

„În materie de justiţie sunt foarte multe de făcut, la nivel de conducere, la nivel de procurori, la nivel de instanţe judecătoreşti. Conducerea trebuie să fie desemnată pe baza unor criterii clare, transparente, care să respecte separarea puterilor în stat”, a spus Siegfried Mureşan, potrivit căruia acesta este „abc-ul” unei democraţii funcţionale.

Europarlamentarul român a mai menţionat că dorinţa cetăţenilor Republicii Moldova de a avea o relaţie strînsă cu Uniunea Europeană trebuie să aibă la bază respectarea minimă a regulilor unei democraţii europene.

Amintim că pe 18 şi 19 decembrie, la Strasbourg are loc cea de-a VII-a Reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană 

Cu această ocazie, europarlamentarul român Siegfried Mureşan a declarat că va fi reiterat sprijinul total pe care Parlamentul European îl acordă parcursului european al ţării noastre.