ACTUALITATE

Eugen Sturza răspunde acuzaţiilor: Armata Naţională nu a primit indicaţii de la Vlad Plahotniuc şi nici de la un alt politician

post-img

Fostul ministru al Apărării Eugen Sturza neagă acuzaţiile aduse de preşedintele comisiei care anchetează puciul anticonstituţional, Mihai Popşoi, şi spune că Armata Naţională nu a primit indicaţii de la Vlad Plahotniuc şi nici de la un alt politician în timpul în care era instaurată noua putere la Chişinău.

Sturza mai spune că aceste declaraţii sunt o jignire inacceptabilă la adresa militarilor, pentru care politicienii ar trebui să-şi ceară scuze.

„Armata Naţională nu a primit indicaţii de la Vlad Plahotniuc şi nici de la un alt politician, iar dacă cineva a făcut astfel de afirmaţii, să aducă probe sau trebuie să răspundă pentru astfel de minciuni”, scrie fostul ministru pe o reţea de socializare.

Ex-ministrul Apărării a declarat că a transmis atunci militarilor să ignore aceste speculaţii şi să stea departe de orice implicare politică.

„Realitatea asta a şi demonstrat, că Armata Naţională nu s-a implicat în niciun fel în acea criză politică. Deci indiferent ce declaraţii false ar face unii sau alţii, rămân în urmă faptele, iar acestea indică foarte clar că nu a existat nici o acţiune prin care militarii să se fi implicat în acea criză politică”.



Amintim că ieri, preşedintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor de fapt şi de drept privind tentativa de puci anticonstituţional întreprinsă de PDM, Mihai Popşoi, a declarat că în luna iunie curent, atunci când Partidul Democrat refuza să predea puterea, fostul lider al democraţilor Vladimir Plahotniuc dădea indicaţii Armatei Naţionale să nu se supună noului Guvern.