ACTUALITATE

ESCALAR: Comisia Europeană alocă până la 1.2 miliarde de euro pentru a sprijini întreprinderile cu potenţial ridicat să se dezvolte şi să se extindă în Europa

post-img

Astăzi, 8 aprilie, Comisia Europeană lansează ESCALAR, o nouă abordare în materie de investiţii, elaborată împreună cu Fondul European de Investiţii (EIF), care va sprijini finanţarea capitalului de risc şi a creşterii întreprinderilor promiţătoare, permiţându-le să se extindă în Europa şi să contribuie la consolidarea suveranităţii economice şi tehnologice a Europei.

ESCALAR va furniza până la 300 de milioane EUR cu scopul de a creşte capacitatea de investiţii a fondurilor cu capital de risc şi a fondurilor de investiţii în societăţi necotate, generând investiţii de până la 1,2 miliarde EUR, sau de patru ori investiţiile iniţiale, pentru a sprijini întreprinderile promiţătoare.

Prin lansarea ESCALAR, Comisia îşi îndeplineşte una dintre acţiunile anunţate în noua strategie pentru IMM-uri, menită să îmbunătăţească accesul IMM-urilor la finanţare. Această iniţiativă este deosebit de relevantă în situaţia economică dificilă cu care se confruntă IMM-urile din cauza pandemiei de coronavirus. Ea va sprijini întreprinderile inovatoare în timpul crizei şi după aceasta, pentru a garanta faptul că Europa se poate dezvolta şi menţine în poziţie de lider în domeniul evoluţiilor tehnologice globale şi îşi poate accelera redresarea economică.

Comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton, a declarat: „Comisia utilizează toate instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a ajuta întreprinderile să depăşească criza provocată de coronavirus. Astăzi, ne consolidăm sprijinul oferit numeroaselor întreprinderi europene promiţătoare pentru a ne asigura că acestea vor continua să se dezvolte şi să crească în Europa. Prin intermediul ESCALAR, contribuim la deblocarea unor investiţii private suplimentare semnificative pentru a sprijini crearea liderilor pieţei de mâine.”

Directorul general al FEI, Alain Godard, a declarat: „Întreprinderile în curs de extindere au nevoie de finanţare a creşterii pentru a-şi putea dezvolta activităţile. ­­ Prin îmbunătăţirea mediului de finanţare, mai multe întreprinderi în curs de extindere din UE pot alege să rămână în Europa pentru a continua să crească, ceea ce este cu atât mai important acum, în această perioadă de criză, când întreprinderile pot avea nevoie de mai mult sprijin din partea investitorilor lor. Iniţiativa-pilot ESCALAR poate ajuta fondurile să se extindă şi ele, ceea ce va avea drept rezultat creşterea dimensiunilor acestora, susţinând astfel ecosistemele în care se înscriu fondurile cu capital de risc în etapa avansată şi fondurile orientate spre creştere din UE.”

În faza sa pilot, ESCALAR va oferi până la 300 de milioane EUR garantate de Fondul european pentru investiţii strategice (FEIS). Aceasta va avea drept scop creşterea capacităţii de investiţii a fondurilor cu capital de risc şi a fondurilor de investiţii în societăţi necotate, generând investiţii de până la 1,2 miliarde EUR, sau de patru ori investiţiile iniţiale, pentru a sprijini întreprinderile promiţătoare. Administratorii de fonduri interesaţi pot participa la program răspunzând la cererea deschisă de exprimare a interesului(link is external) publicată astăzi de către FEI.

ESCALAR are scopul de a sprijini închiderea fondului prin asigurarea de angajamente în valoare de până la 50 % din valoarea fondului. El vizează atât fondurile noi care se concentrează pe finanţarea întreprinderilor în curs de extindere, cât şi fondurile existente care doresc să sprijine societăţile cu potenţial ridicat din portofoliul lor să-şi accelereze creşterea.

Actuala cerere de propuneri ESCALAR constituie o fază-pilot pentru 2020, având obiectivul ca, pe baza acestei experienţe-pilot, ESCALAR să devină un instrument financiar european obişnuit, alături de instrumentele financiare existente după 2020 în următorul cadru multianual (2021-2027). Analiza şi selectarea fondurilor este gestionată de FEI.

Pandemia actuală de coronavirus a evidenţiat faptul că multe întreprinderi din Europa întâmpină dificultăţi atunci când caută investiţii suficiente pentru a se dezvolta şi a se extinde în Europa. Se estimează că până la 90 % dintre întreprinderile cu creştere rapidă întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte finanţarea creşterii lor în Europa. Aceasta înseamnă fie că întreprinderile nu reuşesc să găsească finanţare în Europa şi sunt nevoite să-şi întrerupă activitatea, fie că noile întreprinderi europene promiţătoare se mută din Europa în faza de extindere.

Din cauza crizei provocate de coronavirus, mecanismele care permit fondurilor de capital de risc şi fondurilor de investiţii în societăţi necotate să se retragă (cum ar fi vânzările comerciale sau ofertele publice iniţiale) sunt temporar indisponibile, ceea ce înseamnă că aceste fonduri vor trebui să sprijine pentru mai mult timp societăţile de portofoliu cu creştere rapidă. Investiţiile prin intermediul ESCALAR vor sprijini fondurile care fac investiţii (inclusiv investiţii de continuare) în întreprinderile cu creştere rapidă, permiţându-le să depăşească această perioadă de perturbări economice.

ESCALAR îşi propune să abordeze unele dintre aceste probleme, prin consolidarea disponibilităţii finanţării capitalului de risc şi a creşterii economice în Europa. Capitalul de risc, o formă de finanţare a întreprinderilor nou-înfiinţate considerate ca având un potenţial de creştere ridicat şi finanţarea creşterii sunt vitale pentru buna funcţionare a uniunii pieţelor de capital, dar rămân slab dezvoltate în Europa, în special în faza de extindere.

Iniţiativa este complementară cu instrumentele de finanţare existente. Aceasta este singura iniţiativă care oferă investitorilor posibilitatea de a obţine o rentabilitate mai mare, întrucât rentabilitatea acţiunilor ESCALAR este atât subordonată parţial, cât şi plafonată. Aceasta poate ajuta administratorii de fonduri să mobilizeze mai multe fonduri private pentru a-şi spori capacitatea de finanţare şi pentru a răspunde mai bine nevoilor mari de finanţare ale întreprinderilor europene în curs de extindere, în special în perioade dificile.