ACTUALITATE

Editorial Conexiuni: Bâta în baltă a lui Emanuel Macron- „NATO este în moarte cerebrală”

post-img

Nici în această săptămână nu am dus lipsă de evenimente importante. Remarcăm doar câteva: România are, în sfârşit, comisar în persoana Adinei Vălean, europarlamentarul român Dragoş Tudorache, din cadrul grupului Renew Europe, a fost numit raportor al Parlamentului European pentru Republica Moldova, Germania şi Europa a celebrat ieri 30 de ani de la căderea Zidului Berlinulu, iar preşedintele Macron, după ce s-a opus deschiderii negocierilor cu Macedonia de Nord şi Albania, a dat-o cu bâta-n baltă, susţinând că NATO se află în moarte cerebrală, declaraţie susţinută imediat de Moscova.

Democraţia are nevoie de alegeri libere şi corecte – o aserţiune pe cât de adevărată, pe atât de banală. Miezul problemei însă rezidă în incapacitatea aparentă a alegerilor de a produce majorităţi stabile care să transpună în realitate un program politic sau altul.

Mai mult decât atât, ultimele evoluţii politice şi legislative din Europa şi din întreaga lume aduc la putere, în unele ţări, forţe populiste şi extremiste care îşi bazează discursurile pe visceralitate şi nu pe inteligenţa electoratului.

Asistăm neputincioşi la erodarea democraţiei în lume?

Este greu de spus. Cert este faptul că memoria umană este una limitată, dar şi extrem de maleabilă în noua eră a reţelelor sociale. Pe de o parte, uităm că doar cu câteva decenii în urmă am trecut printr-un război devastator şi printr-o perioadă îndelungată de confruntare politică şi militară între Pactul de la Varşovia şi lumea democratică. Pe de altă parte, nu învăţăm şi nu ne informăm suficient, astfel încât autocraţi şi narcisişti deraiaţi precum Trump, Johnson, Orban sau Erdogan sunt aleşi în urma unui exerciţiu electoral  perfect legal şi corect.

Un lucru important îl reprezintă reglementarea şi limitarea drastică a puterii reţelelor sociale, astfel încât manipulările şi minciunile să nu mai creeze acel mediu volatil în care extremiştii şi populiştii se simt ca peştii în apă.

Totodată, este bine să ne informăm cât mai mult şi să ţinem minte că politicienii supra-excitaţi, cu soluţii simple, de cele mai multe ori ne duc spre dezastru.