ACTUALITATE

După ce a fost acuzat că are venituri exagerate şi merge în vacanţe de lux, primarul Ion Ceban spune că consilierii municipali nu îşi merită salariile

Primarul Chişinăului Ion Ceban este nemulţumit de activitatea consilierilor municipali şi spune că aceştia nu-şi merită salariile. Primarul a reacţionat în acest fel, după ce el însuşi a fost acuzat în spaţiul public că ar avea venituri exagerate, care-i permit să meargă în vacanţe de lux, cum a fost cea pe care a petrecut-o recent în Egipt.

Primarul Ion Ceban spune că s-a simţit ofensat după învinuirile care i-au fost adresate în presă şi pe reţelele sociale. El a precizat că are un salariu fix de 18 mii de lei pe lună, în timp ce unii consilierii municipali ar primi pe nedrept până la 26 de mii de lei lunar.

ION CEBAN, primar al municipiului Chişinău: „Consilierii municipali pe care îi rog să vină la şedinţe şi care pierd uneori câte 4- 6 ore în dezbateri sterile, pentru o şedinţă primesc câte trei mii de lei. Acesta nu este lucrul lor de bază. Altă situaţie este în cazul unor consilieri care ridică lunar şi până la 26 de mii de lei. Şi vin la şedinţele CMC – făcând masaj la fălci”.

Potrivit primarului de Chişinău, pentru 25 de şedinţe desfăşurate anul trecut, aleşii locali au fost plătiţi din bugetul municipal cu peste patru milioane de lei. Mai mulţi consilieri spun că declaraţiile lui Ion Ceban sunt neîntemeiate. Consilierul fracţiunii PAS, Alexandr Trubca, ne-a declarat că anul trecut a primit 93 de mii de lei, ceea ce nu i se pare foarte mult.

ALEXANDR TRUBCA, consilier PAS în CMC: „Suma medie pentru anul 2020 la lună a fost ceva peste 6150 sau ceva de genul. Eu personal dedic CMC-ului trei zile de muncă full time şi la şedinţele comisiilor de specialitate. Dacă mergem să ne uităm la bugetele care le gestionăm, numai la nivel de cheltuieli şase miliarde, eu cred că suma este mica fiind că tentaţiile sunt foarte mari în consiliu”.

Consilierii municipali spun că fiecare dintre ei primeşte pentru o şedinţă a CMC mai puţin de trei mii de lei.

CORNELIU PÂNTEA, consilier PUN în CMC: „Declaraţii au fost făcute pe fon de emoţii, tensiunea dintre CMC au existat şi vor mai fi”.

ALIONA MANDATII, consilierul platftormei DA în CMC: „A dat în sumă domnul primar, că cineva primeşte 26 de lei, dânsul s-a referit la acel salariu care il primeşte un consilier, fiind membru la trei societăţi pe acţiuni. nu este un secret că acest consilier e domnul Grădinaru, mai avem alţi consilieri la fel. În spate după cum vedeţi ne găsim şi astăzi la primărie, eu fiind membru a şase comisii şi lucru în aceste comisii nu este remunerate”.

Mai mulţi consilierii socialişti care reprezintă şi cea mai numeroasă fracţiune în CMC au refuzat să comenteze învinuirile primaului Ion Ceban.  Consilierii CMC şi-au majorat ultima dată salariile în luna iunie a anului trecut, când au votat pentru creşterea alocaţiilor financiare pentru  o şedinţă de la două la trei mii de lei.