ACTUALITATE

Dorin Cimil, despre votul din disapora: Este important ca şi alegătorii să se autoorganizeze pentru a nu crea deficienţe la vot

„Unele secţii de votare din diaspora, care au avut acelaşi număr de scanere şi de funcţionari, au reuşit să procezeze peste 5000 de buletine de vot. Ţine de organizarea funcţionarilor şi de organizarea alegătorilor”, a declarat Dorin Cimil, preşedintele CEC, la emisiunea Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.

Potrivit lui Dorin Cimil, este important ca alegătorii să se autoorganizeze şi să stabilească un contact bun între ei şi cu funcţionarii aflaţi în incinta secţiilor de votare.

„Aceasta este necesar pentru a nu crea cozi şi alte deficienţe nenaturale la vot. MAEIE va trimite recomandări către diplomaţi şi către preşedinţii secţiilor de votare. Prin eforturi comune, vom depăşi problemele care au fost”, a spus Dorin Cimil/.

Preşedintele CEC a menţionat că majorarea numărului de buletine de vot nu este o soluţie.

„Soluţia este crearea condiţiilor tehnice - suprafaţă, comoditate, accesibilitate - pentru funcţionari şi alegători. Pentru a identifica un potenţial număr de secţii de votare, legea prevede o procedură legală. Printre factorii care sunt luaţi în calcul se află şi numărul de votanţi care u participat la ultimul scrutin şi numărul de înregistrări prealabili. Toţi aceşti factori sunt transpuşi într-o formulă de calcul şi putem primi un număr de secţii care urmează a fi deschise. Primind avizul MAEIE pentru acest număr, se ajunge la o cifră care se va regăsi în hotărârea CEC de deschidere a secţiilor de votare peste hotare şi în regiunea transnistreană”, a spus Dorin Cimil.

Pavel Postică, expert electoral Promo LEX, a declarat că, pentru secţiile de vot din diaspora, trebuie să se ţină cont de resursele alocate alegerilor.

„Dacă vor fi alocate resurse pentru deschiderea a 30 de secţii de votare, CEC va deschide doar 30 de secţii de votare. Este necesar să se ţină cont de prezenţa enormă la ultimul scrutin, iar asta trebuie să oblige autorităţile să aloce resurse financiare pentru deschiderea mai multor secţii de votare”, a declarat Pavel Postică.