ACTUALITATE

Dorin Chirtoacă: Unirea oricum va avea loc. În sec. XXI, trebuie să aibă loc pentru că altfel suntem condamnaţi la sărăcie

post-img

”Lumea luptă pentru putere, noi luptăm pentru Unirea Republicii Moldova cu România. Am promovat acest lucru tot timpul. De acum încolo, ideea Unirii devine un curent naţional, iar în aceste condiţii, lucrurile trebuie aşezate altfel.” Este declaraţia noului preşedinte al Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, exprimată la emisiunea Punctul pe AZi din această seară, de la TVR MOLDOVA.

Întrebat dacă Mihai Ghimpu a insistat ca să preia şefia partidului sau şi-a dorit personal această funcţie, fostul primar al municipiului Chişinău a declarat că nu au fost niciun fel de insistenţe din partea nimănui. 

”Lucrurile au curs firesc, au decurs într-o manieră în consonanţă cu aşteptările colegilor din partid şi a celor din societate. Am auzit voci care spun că e prea târziu. Dacă e prea târziu, atunci de ce oamenii mai discută despre asta? Până la urmă, despre chestia asta s-a vorbit de mai mulţi ani. Iată că  a venit momentul, să vedem acuma ce obţinem. Iar faptul că a fost în ziua de 1 decembrie mă onorează şi mă obligă.”

Vorbind despre aspectul preluării preşedinţiei Partidului Liberal prin moştenire, Dorin Chirtoacă a declarat că nu are şi nu va avea niciodată vreo problemă să candideze oricine la o funcţie cum a fost cea de primar ori de preşedinte de partid.

Despre Monumentul lui Ştefan cel Mare din Chişinău, fostul edil al capitalei spune că este un simbol al Unirii, pentru că  a fost inaugurat la 10 ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu România.

”La inaugurare a fost prezent Principele Nicolae, unchiul Regelui Mihai, care pe atunci avea 7 ani. Prin urmare, oricine ar spune orice despre Monumentul lui Ştefan cel Mare nu poate nega că acesta este un simbol al Unirii Basarabiei cu România. Şi să meargă sănătoşi şi Dodon, şi ceilalţi să depună flori la simbolul Unirii”, a conchis Chirtoacă.