ACTUALITATE

Dorin Chirtoacă, despre iniţiativa socialiştilor de a-l demite: Populisme şi prostii

post-img

După ce fracţiunea partidului socialiştilor a anunţat că vor iniţia o nouă procedură de demitere a primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă, acesta din urmă afirmă că pentru el nu este o noutate.

„Am înţeles că au mai visat ceva azi noapte, socialiştii. Nimic nou sub soare. Nu cred că mai miră pe cineva aceste idei lipsite de subtanţă a socialiştilor. Eu sunt la al treilea mandat. Aceste acţiuni nu au nicio valoare. Se lipesc de mine ca nuca de perete”, a comentat Chirtoacă.

Edilul susţine că cetăţenii trebuie să se propunţe în cazul demiterii sale.

„Populisme şi prostii. Au două referendumuri, dărâmări de garduri, la ultima şedinţă a CMC au refuzat să voteze proiectele importante pentru Chişinău. Nu vin cu niciun fel de soluţii. Oamenii i-au ales să vina şi ei cu soluţii. Această iniţiativă vine să arate doar incapacitatea şi incompetenţa lor. După metoda veche sovietică, negăm tot, isterizăm societatea, creăm furie şi prin asta să fie creată o iluzie a ceea ce ar urma să cadă din cer. La judecata cetăţenilor vom merge în alegerile locale din 2019”, a mai punctat Chirtoacă.

De menţionat că, şeful fracţiunii PSRM în CMC, Ion Ceban, a anunţat înregistrarea unui nou grup de iniţiativă pentru demiterea lui Chirtoacă, după ce anul trecut Curtea de Apel Bălţi a respins decizia Judecătoriei Centru care înregistrase un grup în acest sens. În cazul în care Justiţia va refuza iniţierea procedurii de demitere, Ceban ameninţă că se vor adresa la CtEDO.