Doi tineri de 19 şi 20 de ani riscă amendă după ce au publicat pe TikTok un filmuleţ în care împuşcă dintr-o maşină
Sursa foto:politia.md Vizualizari:

Doi tineri de 19 şi 20 de ani riscă amendă după ce au publicat pe TikTok un filmuleţ în care împuşcă dintr-o maşină

Inspectoratul General al Poliţiei anunţă că a identificat doi tineri, care acum câteva zile s-au filmat cum efectuează mai multe împuşcături în timp ce conduceau o maşină, iar imaginile au fost publicate pe TikTok.

Video a fost filmat în noaptea de 15 spre 16 octombrie curent, pe traseul din apropierea localităţii Negreşti din raionul Străşeni. Potrivit Poliţiei, un tânăr de 20 de ani a luat în chirie un BMW, pentru câteva ore. În timp ce se plimbau, şoferul şi prietenul acestuia de 19 ani au efectuat mai multe împuşcături din pistoale de semnalizare.
 
Tinerii au fost escortaţi la Inspectoratul de poliţie Botanica. Fiind audiaţi aceştia şi-au recunoscut fapta, declarând că pistoalele de semnalizare au fost procurate ilegal.
 
Armele au fost ridicate, iar tinerii urmează să fie documentaţi pentru procurarea, păstrarea, purtarea, folosirea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor neletale care fac obiectul declarării sau altor arme nesupuse autorizării.
 
Conform legislaţiei în vigoare, persoanele culpabile de asemenea fărădelege riscă amendă în sumă de până la 4500 de lei.

Similare
RECOMANDĂRI