ACTUALITATE

Doi bărbaţi riscă închisoare, după ce au smuls dintr-un cimitir din Criuleni 16 cruci din metal, pentru a le da la fier uzat

post-img

Doi bărbaţi riscă amendă sau chiar închisoare de până la 3 ani, după ce au smuls dintr-un cimitir 16 vruci din fier, pe care urmau să le dea la fier uzat, pentru a obţine profit.

Cazul a avut loc în satul Mărdăreuca, raionul Criuleni. La miez de noapte, un echipaj de poliţie a observat cum un bărbat cu vârsta de 53 de ani, descărca la domiciliul unui bărbat cu vârsta de 39 de ani, locuitor al satului Boşcana raionul Criuleni, dintr-un automobil de marca Ford, 16 cruci din metal. Crucile, au fost smulse cu puţin timp mai devreme din cimitirul din satul Mărdăreuca raionul Criuleni .

Pe cazul dat a fost pornită cauza penală pentru profanarea mormintelor şi a monumentelor de două sau mai multe persoane iar suspecţii au fost reţinuţi pentru 72 de ore. Potrivit legii penale, persoanele vinovate se pedepsesc cu amendă în mărime de la 750 la 950 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.

Bărbaţii cu vârsta de 53 şi 39 de ani anterior au mai fost judecaţi şi îşi recunosc vina integral.