ACTUALITATE

DOC. Sesizare la Curtea Constituţională: În baza cărui sistem de vot vor avea loc eventualele alegeri parlamentare anticipate?

post-img

În baza cărui sistem de vot urmează să se organizeze alegerile parlamentare anticipate, în caz că acestea vor avea loc? Aceasta este întrebarea pe care o adresează Curţii Constituţionale (CC) un grup de deputaţi (Vasile Bolea - PSRM; Sergiu Litvinenco - PAS, Alexandru Slusari - PPDA). O sesizare în acest sens a şi fost depusă astăzi la CC.

Sesizarea vizează interpretarea dispoziţiilor art.72 alin.(3) lit.a) din Constituţie în contextul modificării intempestive a jurisprudenţei Curţii Constituţionale prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.11/2019, pe de o parte, şi anularea sistemului mixt cu revenirea la sistemul proporţional în conformitate cu Legea nr.113/2019, pe de altă parte.

În acest sens, amintim că Parlamentul actual a adoptat o lege prin care a fost anulat sistemul electoral mixt şi a fost revigorat sistemul electoral proporţional, care a şi intrat în vigoare la 17 august 2019.

Sergiu Litvinenco prezicează că sesizarea şi necesitatea interpretării legii în acest caz „nu presupune că semnatarii sesizării şi partidele din care aceştia fac parte se pregătesc de alegeri parlamentare anticipate”. 

„Aegerile parlamentare anticipate pot fi declanşate exclusiv în condiţiile şi în circumstanţele prevăzute de Legea Supremă”, spune Litvinenco, subliniind că interpretarea „este necesară pentru asigurarea previzibilităţii procesului electoral şi a cadrului normativ aferent acestuia”, iar  atât cetăţenii Republicii Moldova, cât şi actorii politici, organele electorale, societatea în ansambu, „trebuie să ştie în baza căror reguli urmează a fi organizate alegerile anticipate în cazul în care acestea vor avea loc”.

„Din punctul meu de vedere, nu încape îndoială că, în eventualitatea unor alegeri anticipate, urmează a fi aplicat sistemul electoral proporţional – singurul care este în corespundere cu standardele Comisiei de la Veneţia, iar precedenta componenţă a Curţii Constituţionale – aia constituită din naşe şi alţi acoliţi ai oligarhului fugar – a comis un abuz de drept (similar cu actele emise între 7 şi 14 iunie a.c.) atunci când a stabilit că, indiferent de ce decide Parlamentul, în cadrul unor eventuale alegeri parlamentare anticipate ar urma să se aplice sistemul electoral mixt”, mai declară Sergiu Litvinenco.