ACTUALITATE

DOC. Iniţiativa PSRM: Toate medicamentele să conţină pe ambalaj informaţii în limba „moldovenească” şi în limba rusă

post-img

Deputaţii PSRM au elaborat un proiect de lege prin care vor ca toate medicamentele de pe piaţa Republicii Moldova să conţină pe ambalaj informaţii în limba „moldovenească” şi în limba rusă.  

Cel puţin asta spune deputatul PAS Petru Frunze, care spună că  astăzi în cadrul Comisiei Administraţie Publică a fost  examinat un astfel de proiect de lege.

Mai mult, conform proiectului, toate informaţiile despre medicamente sau despre serviciile oferite consumatorilor trebuie să fie comunicate inclusiv verbal în limba "moldovenească" şi limba rusă.

Deputatul PAS spune că acesta este un proiect populist şi că nu va susţine niciodată o astfel de iniţiativă.



Amintim că în Legislatura trecută, socialiştii s-au opus vehement modificării articolului 13 din Constituţie, de modificare a sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română”. Asta după o decizie a Curţii Constituţionale din decembrie 2013, care a stabilit că limba oficială a R. Moldova este limba română, aşa cum este scris în Declaraţia de Independenţă, care prevalează asupra Constituţiei.

De altfel, Pavel Filip a declarat, acum două luni, în platoul TVR MOLDOVA că regretă faptul că nu a fost modificat articolul 13 al Constituţiei în legislatura trecută, astfel ca limba română să fie limba oficială a statului.

În acelaşi timp, amintim că deputaţii Iurie Reniţă şi Lilian Carp au prezentat la 18 octombrie o iniţiativă legislativă care vine să înlocuiască sintagma „limba moldoveneasca” din documentele oficiale ale R. Moldova. Potrivit acestora, cel puţin cinci legi din R. Moldova conţin sintagma de „limba moldovenească”.

Totuşi, doar patru deputaţi din actuala legislatură au semnat respectiva iniţiativa legislativă: Iurie Reniţă, Carp Lilian, Cataranciuc Sergiu şi Octavian Ţîcu.