ACTUALITATE

Dmitrii Kozak: Republica Moldova a cerut de la noi bani în credit

post-img

Vicepremierul rus Dmitrii Kozak susţine că autorităţile de la Chişinău s-au adresat către Guvernul rus să îi fie oferit un credit pentru proiecte de infrastructură.

Potrivit lui Kozak, noua guvernare de la Chişinău ar fi cerut 300 de milioane de dolari pentru proiecte de infrastructură, doar că această problemă încă nu a fost hotărâtă la nivelul Guvernului rus, notează kommersant.ru.

Potrivit sursei, astfel Moscova îşi anunţă susţinerea pentru noua guvernare de la Chişinău în speranţa că la alegerile prezidenţiale din 2020 Igor Dodon ar putea să câştige încă un mandat.

Amintim că premirul de la Chişinău, Ion Chicu anunţa că Federaţia Rusă urmează să acorde Republicii Moldova un împrumut de circa 500 de milioane de dolari. Chicu a mai declarat că preţul la gazul rusesc va fi micşorat începând cu 1 ianuarie.

Vezi şi: 

Dionis Cenuşă, despre creditul de 500 de mln. de dolari: Rusia nu oferă credite care să nu conţină costuri politice

Brînzan, despre rezultatele premierului la Moscova: Preţul la gazul rusesc oricum urma să se micşoreze, iar creditul de 500 mln. $ - „astea-s poveşti”