ACTUALITATE

Dmitri Kozak se arată mulţumit că Vlad Plahotniuc a părăsit ţara

O nouă vizită a vicepremierului rus, Dmitrii Kozak la Chişinău. La două  săptămâni de la învestirea noului guvern Maia Sandu, oficialul de la Moscova spune că-şi doreşte o dezgheţare cât mai grabnică a relaţiilor moldo-ruse.

La întrevederea cu Dmitrii Kozak, presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon a cerut să se permită în continuare producătorilor să-şi exporte marfa pe piaţa rusă, fără taxe:

„Am cerut părţii ruse să examineze posibilitatea prelungirii acordurilor care sunt în vigoare până la 1 iulie. Este vorba despre exportul produselor moldoveneşti, 5 tipuri de produse care sunt exportate fără taxe”.

Dmitri Kozak e mulţumit de crearea alianţei de guvernare PSRM-ACUM şi şi-a exprimat speranţa că noua putere de la Chişinău va susţine deblocarea relaţiilor moldo-ruse. Mai mult, Kozak s-a arătat mulţumit că fostul lider PDM a părăsit ţara şi arena politică:

„Noi suntem bucuroşi că în cele din urmă acest criminal care a acaparat în ultimii ani Republica Moldova şi reprezintă cauza principală a îngheţării relaţiilor moldo-ruse, a părăsit ţara”.

Vicepremierul Dmitrii Kozak este autorul controversatului plan Kozak, document propus autorităţilor de la Chişinău în 2003 şi respins ulterior de presedintele de atunci, Vladimir Voronin. Planul Kozak prevedea federalizarea Republicii Moldova.