ACTUALITATE

Dispoziţie: Toţi deputaţii intră de azi în regim de autoizolare la domiciliu

post-img

Deputaţii sunt obligaţi să intre în regim de autoizolare începând cu data de astăzi. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de preşedintele Parlamentului Zinaida Greceanîi.

Potrivit dispoziţiei, deputaţii trebuie să stea în carantină  până la obţinerea rezultatelor negative la COVID-19. 

Amintim că ieri, în timpul şedinţei Parlamentului, liderul PD Dumitru Diacov a anunţat că deputatul Eugen Nichiforciuc este infectat cu COVID-19. Potrivit lui Diacov, cu o zi înainte, Nichiforciuc a fost prezent la şedinţa fracţiunii PD, unde au fost invitaţi şi cinci membri ai Guvernului.





doc: deschide.md