ACTUALITATE

Diplomat: Pentru R. Moldova România reprezintă un partener important pentru consolidarea securităţii

post-img

„Chişinăul doreşte o reactualizare a Declaraţiei de Parteneriat Strategic (n.r. cu România) care a fost semnată în 2010, care să introducă şi noi domenii de cooperare, precum securitatea cibernetică, securitatea naţională, o coperare mai amplă în domeniul comercial-economic, sectorul atragerii investiţiilor”. Despre acest lucru a vorbit ambasadorul R. Moldova în România, Victor Chirilă, care a fost invitat în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR MOLDOVA.

„Să sperăm că în viitorul apropiat vom avea o actualizare a respectivei Declaraţii”, a menţionat Victor Chirilă.

Diplomatul a vorbit, în cadrul emisiunii, şi despre securitatea regională.

„Pentru noi, în primul rând, România reprezintă un partener important pentru consolidarea securităţii. Foarte mulţi ofiţeri din Armata Naţională au făcut studiile în România, dacă vorbim de MAI, la fel avem reprezentanţi ai acestei instituţii care fac studiile în România, există exerciţii comune care se realizează în ultimul timp între Armata României şi Armata R. Moldova, are loc un schimb de experienţă, toate acestea se realizează şi în contextul cooperării noastre cu Alianţa Nord Atlantică, avem consultări pe subiecte de securitate regională la nivel de Ministerul de Externe. România a fost şi este angajată în susţinerea R. Moldova pentru a-şi consolida securitatea regională, dar sigur cred că e nevoie să trasăm o nouă viziune şi poate un plan mai ambiţios de consolidare, aprofundare a cooperării noastre cu România în domeniul securităţii regionale şi naţionale. De asemenea domeniul cibernetic este o prioritate în foaia de parcurs se înţelege că securitatea trebuie să fie un nou domeniu de cooperare introdus în Parteneriatul Strategic, ceea ce nu a fost anterior”, a afirmat ambasadorul.

Diplomatul s-a referit şi la atragerea investiţiilor româneşti în R. Moldova. El a menţionat că există dorinţă din partea investitorilor din România de a fi prezenţi pe piaţa din R. Moldova.

„Nu este uşor, niciodată nu este uşor să atragi investiţii străine, pentru că investiţiile străine vin în R. Moldova nu doar la auzul unor declaraţii frumoase sau promisiuni frumoase care au sunat tot timpul la Chişinău, investitorii se uită la realităţile concrete din economie, din politică, justiţie, cum funcţionează statul de drept cât de previzibilă este legislaţia, cât de des se schimbă regulile de joc. Acum există o guvernare care doreşte să construiască un stat de drept funcţional, o justiţie care să îşi facă meseria, să combată corupţia, dar şi să apere investitorii în mod corespunzător şi, de asemenea, să asigure o previzibilitate legislativă care să dea garanţii investitorilor şi din România, şi din alte state că investiţiile lor vor fi protejate, acest lucru este înţeles, auzit atunci când se spune despre această doleanţă şi la Bucureşti şi în alte capitale şi cred că actuala guvernare va face tot posibilul ca să dea aceste asigurări şi nu doar pentru patru ani. Există dorinţă din partea investitorilor români de a veni în R. Moldova. De exemplu Transelectrica doreşte să deschidă un oficiu aici, reprezentanţă la Chişinău. De asemenea, o astfel de decizie a fost luată de Electrica Furnizare. Afost creată şi este destul de activă în ultimul timp Asociaţia Investotorilor din România care întruneşte cel puţin 12 companii destul de importante româneşti şi care s-a angajat să contribuie la aducerea investiţiilor majore în ţara noastră”, a declarat Victor Chirilă.
 
Ambasadorul a menţionat, totodată, că tot mai mulţi agenţi economici din R. Moldova sunt prezenţi pe piaţa din România.

„Trebuie să înţelegem că şi investitorii noştri în România care nu sunt atât de mici şi puţini ar trebui să se asocieze şi la fel să promoveze interesele lor în România. Ştim foarte bine că în România avem peste 6 mii de întreprinderi cu capital mixt. R. Moldova este al 34 investitor în România, cred că aceşti investitori trebuie să fie mai activi, să se asocieze şi mă refer nu doar la ei, dar şi la alte grupuri sociale care trebuie să se asocieze pentru a promova cât mai eficient interesele lor în România. Recent mi s-a spus că va fi creat Consiliul Autorităţilor Locale: România – R. Moldova, este o nouate foarte bună şi cred că acest exemplu ar trebui să fie urmat şi de alte bresle, fie că vorbim de breasla academică, a vinificatorilor, constructorilor. Avem nevoie de mai mulţi ambasadori pentru a aprofunda relaţia cu România, ambasadori care nu întotdeauna neapărat depind de Guvern, ambasadori din lumea academică, autorităţilor locale, din lumea studenţilor, culturală, care să promoveze şi aprofundeze amonios relaţiile noastre cu România”, a menţionat Victor Chirilă.