ACTUALITATE

Diploma de studii a lui Adrian Boldurescu - falsă? Ce spune rectorul UTM

Încă un înalt funcţionar public asupra căruia planează suspiciunea că şi-ar fi falsificat diploma universitară. E vorba de Adrian Boldorescu, care tocmai a demisionat de la şefia Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţii a municipiului Chişinău. Afirmaţia a fost facută de o publicaţie on-line. Contactat de TVR MOLDOVA, rectorul Universităţii Tehnice a Moldovei a confirmat că Boldurescu a fost exmatriculat după doar un an de studii.

În imaginea publicată pe site-ul Vocea Basarabiei se vede o diplomă universitară care ar aparţine fostului şef al Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţii a municipiului Chişinău, Adrian Boldurescu. Conform actului, el ar fi intrat, în anul 2000, la Facultatea Urbanism şi Arhitectură, specialitatea "Inginerie şi management în protecţia mediului", şi ar fi absolvit-o cu media 7,65.

Rectorul UTM, Viorel Bostan ne-a declarat, însă, că Boldorescu a fost exmatriculat după primul an de studii, din cauza numărului mare de absenţe.

Fostul şef al Direcţiei transport nu ne-a răspuns la telefon pentru a comenta aceste acuzaţii. Adrian Boldurescu a declarat, însă, pentru alte publicaţii, că şi-a înaintat, săptămâna trecută, demisia, din cauza unor probleme de familie.

Anterior, el a ocupat şi funcţia de director al Întreprinderii municipale Exdrupo, unde actualul şef câştigă peste 19 mii de lei pe lună. Într-un scandal asemănător a fost implicat şi un fost ministru al economiei, Chiril Gaburici, care s-ar fi folosit de o diplomă de bacalaureat falsă.