ACTUALITATE

Din 1 iulie, intervenţiile chirurgicale în instituţiile medico-sanitare publice sunt reluate

post-img

Începând cu data de 1 iulie curent, instituţiile medico-sanitare publice republicane, municipale şi raionale, au reluat programările pacienţilor pentru intervenţii chirurgicale planificate.

Astfel, se va păstra mecanismul de referire stabilit anterior, care include perfectarea extrasului de trimitere la intervenţii chirurgicale de către medicul de familie.

Intervenţiile care sunt condiţionate de rândul de aşteptare, vor fi reluate păstrând numărul de rând.

Toate internările în spital vor fi realizate, cu implementarea tuturor măsurilor de protecţie împotriva infecţiei COVID-19.