ACTUALITATE

Deputaţii PAS, PPDA şi PDM au refuzat să participe la şedinţa Parlamentului de astăzi

Deputaţii PAS, PPDA şi PDM au refuzăt să participe la şedinţa Parlamentului de astăzi. Anunţul a fost făcut chiar de liderii celor 3 fracţiuni parlamentare care spun că prin prezenţa lor nu vor să legitimeze noua coaliţie tacită creată între PSRM şi grupul Pentru Moldova. De cealaltă parte, socialiştii spun că ei nu creează nicio alianţă în actualul Legislativ şi că votează cu cine vor.

Opoziţia parlamentară susţine că, deşi nedeclarată oficial, în Legislativ există o alianţă între socialişti, deputaţii fracţiunii Şor şi transfugii plecaţi de la partidul condus de Andrian Candu. Prin votul lor din biroul permanent, aceştia i-au lăsat pe democraţi fără preşedinţi de comisii.

„Şi-au ales un nou vicepreşedinte al parlamentului, al 5-lea, au înlocuit preşedinţii de comisii, dl Sergiu Sîrbu l-a înlocuit pe dl Jizdan, conform acestui vot discutabil, Ivanov l-a înlocuit pe Vremea la comisia politică externă, Tauber l-a înlocuit pe Ciubuc la comisia agricultură”, a spus MIHAI POPŞOI, vicepreşedintele Parlamentului.

În condiţiile unei alianţe neoficiale între PSRM şi Şor, deputaţii PAS, PDM, cei ai PPDA şi deputatul Octavian Ţîcu au anunţat că boicotează şedinţa legislativului.

„PDM refuză să participe la nunta anului. Un show de prost-gust care a început ieri şi care va continua şi astăzi. Şi fracţiunea PDM va boicota şedinţa de azi a parlamentului”, a declarat PAVEL FILIP, deputat PDM.

„Platforma DA a decis unanim sa nu participam la aceasta sedinta care incununeaza nunta. Noi am spus ca aceasta casatorie este, casatoria civila, da riata azi acest lucru va fi legitimat. Prima noapte oficiala trebuie sa ramana in intimidate pentru participanti”, a spus ALEXANDRU SLUSARI, vicepreşedintele Parlamentului.

De cealalta parte, socialiştii spun că în parlament nu există nicio coaliţie de guvernare şi că fracţiunea lor votează cu toţi cei care susţin proiectele importante pentru Republica Moldova.

„Noi niciodată nu ne-am tinut de acest parlament, socialiştii nu vor participa la crearea majorităţii parlamentare. Aceste acuzaţii sunt declarative, nu nouă trebuie să ne explice cu cine să votăm. 06.35 fracţiunea socialiştilor nu va avea majoritate în acest parlament, pledăm pentru anticipate în 2021”, a spus  VLAD BĂTRÎNCEA, vicepreşedintele Parlamentului.

Ieri, deputaţii socialişti şi cei ai platformei Pentru Moldova au votat, pe bandă rulantă şi într-o atmosferă de haos total, mai multe proiecte extrem de importante. Printre acestea sunt proiectul legii bugetului de stat şi cel al politicii bugetar-fiscale, proiectul ce prevede trecerea SIS din subordinea preşedintelui în subordinea Parlamentului şi proiectul privind abrogarea legii prin care terenul fostului Stadion Republican urma să fie vândut Statelor Unite pentru construcţia unei noi ambasade la Chişinău.