ACTUALITATE

Deputat, nemulţumit de "insistenţa" cu care se promovează ideea de ajutor de stat pentru CFM, deşi "nu se vede progres în combaterea fraudelor"

post-img

Deputatul PAS, Radu Marian, se arată nemulţumit de ideea de a acorda ajutor financiar întreprinderii Calea Ferată din Moldova, atâta timp cât nu există vreun progres în combaterea fraudelor din cadrul acesteia.

După şedinţa de ieri a Comisiei de anchetă privind situaţia de la Calea Ferată din Moldova, deputatul sugerează ca aceasta nu este cea mai optima soluţie, cel puţin până nu se opresc fraudele.

"Ce mă nelinişteşte extrem de mult este insistenţa cu care se promovează din mai multe părţi ideea de ajutor financiar de stat pentru Calea Ferată! Asta chiar dacă progres în combaterea fraudelor la întreprindere încă nu se vede”, scrie Radu Marian. 

Potrivit deputatului, această situaţie îi aminteşte de situaţia din jurul Furtului Miliardului, „când s-au acordat garanţiile bancare de 13 miliarde pentru a „salva cele 3 bănci””.

„Chiar dacă sumele în cazul CFM sunt mult mai mici, istoria se repetă - cineva fură ca în codru, iar altcineva, statul, adică plătitorii de impozite, trebuie să arunce colacul de salvare. Nu putem la nesfârşit să subvenţionăm hoţiile. Şi chiar dacă se merge pe ideea ajutorului din partea statului, acesta ar putea  fi oferit DOAR dacă CFM prezintă progrese reale în combaterea fraudei şi un plan de restructurare”, scrie deputatul pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi:
 

Alexandru Slusari: Datoriile CFM au crescut la 765 milioande de lei. Restanţa la salarii - 91 de milioane de lei