ACTUALITATE

Deputat al Parlamentului 90, la Punctul pe AZi: Reproşul adus Republicii Moldova este că a distrus URSS

Republicii Moldova i se reproşează că a distrus Uniunea Sovietică, dar Rusia şi-a declarat suveranitatea cu două săptămâni mai devreme.Declaraţia a fost făcută la emisiunea Punctul pe AZi de deputatul în Parlamentul 90, Mihai Poiată.

Acesta a reamintit nostalgicilor după URSS faptul că nici Mircea Snegur, nici Ion Druc nu au semnat declaraţia prin care actul de fondare a URSS a fost declarat nul.

„Decizia prin care actul de fondare a URSS era declarat nul a fost semnat de trei preşedinţi - ai Rusiei, Ucrainei, Belarusului. Noi nu am participat la această întrunire, deci nu deputaţilor din primul Parlament ar trebui să li se reproşeze ce s-a întâmplat în Rusia, în anul 1991”, a spus Mihai Poiată.

Coleg cu Mihai Poiată în Parlamentul 90, Alexandru Arseni a declarat în cadrul emisiunii că la 23 iunie 1990, toate lumea din Parlament dorea suveranitatea Republicii Moldova.

„Declaraţia de Suveranitate conţine toate prevederile unui act care s-a constituit într-un pas deosebit de puternic. Noi am elaborat proiectul Declaraţiei de Suveranitate sub aspect juridico-statal”, a spus Alexandru Arseni.

Acesta a menţionat că, după adoptarea Declaraţiei de uveranitate, a fost adoptat un aviz privind Pactul Ribbeop-Molotov şi efectele lui asupra Basarabiei.

Nicolae Misail, de asemenea, deputat în Parlamentul 90, a declarat că votarea Declaraţiei de Suveranitate, apoi a celei de Independenţă, a fost un act de curaj.

„Noi eram în plină propagandă de formare a unui URRS înnoit, iar în Republica Moldova era staţionată Armata a 14-a. Toate acestea ţineau oamenii sib teamă, la care se adaugă foţti deputaţi care erau membrii ai PCUS. Prin eforturi, am adoptat tricolorul şi, după trei şedinţe de vot, am recunoscut independenţa Lituaniei”, a spus Nicolae Misail.