ACTUALITATE

Depăşirea limitei de viteză, printre cele mai penalizate abateri constatate de Inspectoratul Naţional de Patrulare

post-img

Şoferilor moldoveni le place viteza. Asta au constatat inspectorii INP, care au desfăşurat ieri, 8 septembrie, acţiuni ample pentru verificarea respectării legislaţiei de către toţi conducătorii auto, fiind instituite filtre pe străzile Chişinăului şi verificaţi şoferii care nu respectă Regulamentul Circulaţiei Rutiere.

Poliţiştii au întocmit 24 de procese-verbale, cu aplicarea a 84 de puncte de penalizare şi trimiterea a 36 de citaţii, după ce peste 700 de conducători auto au fost traşi pe dreapta.

Printre cele mai grave abateri de la Regulamentul Circulaţiei Rutiere stabilite de ofiţerii de patrulare este depăşirea limitei de viteză.

Astfel, s-a constatat că unii conducători auto au depăşit limita de viteză deplasându-se prin localitate cu 110 kilometri pe oră.