ACTUALITATE

Declaraţiile unioniste şi cele de întărire a statalităţii încing spiritele în Parlament

Declaraţiile unioniste şi cele de întărire a statalităţii, adoptate de mai multe localităţi din Republica Moldova, încing spiritele în Parlamentul de la Chişinău. În timp ce deputaţii PL şi PSRM se acuză reciproc de necunoaşterea adevărului istoric, cei de la guvernare cred că această situaţie le convine celor două formaţiuni politice. Liberalii şi socialiştii îşi alimentează reciproc campania electorală, spun într-un glas democraţii.

La prima şedinţă plenară din această sesiune a Parlamentului socialiştii au propus ca legislativul să adopte o declaraţie prin care să condamne ceea ce ei numesc acţiunile cu caracter unionist, de subminare a statalităţii Republicii Moldova. Iniţiativa PSRM are loc după ce 14 localităţi din ţară au semnat declaraţii simbolice de unire cu România.
 
Declaraţiile unioniste nu au caracter juridic. Totuşi ele reprezintă vocea poporului, spune opoziţia de dreapta.
 
Democraţii îi acuză pe socialişti şi liberali că îşi construiesc campania electorală pe seama emoţiilor cetăţenilor.
 
Propunerea socialiştilor de a condamna acţiunile unioniste ale autorităţilor publice locale nu s-a bucurat de sprijinul majorităţii. Supăraţi, deputaţii PSRM au părăsit sala de şedinţe a Parlamentului.