Grupul israelian Elbit va deschide anul viitor o linie de asamblare drone Hermes 450 în România, iar aeronavele fără pilot realizate în ţara noastră ar putea fi exportate şi în alte state din Europa, a declarat generalul maior (r) Hagi Topolanski vicepreşedinte, divizia ISTAR în cadrul grupului.
"Am zburat pe F-15 şi F-16. Este istorie. Viitorul îl reprezintă aceste vehicule aeriene fără pilot care diminuează riscul. Stai în faţa unei console şi controlezi aparatul cu un joystik. Nu trebuie să rişti viaţa nimănui. Consola de control exte unică, nu diferă de la aparat la aparat", a spus generalul maior (r) Topolanski, citat de defenseromania.ro
"Construcţia unei drone de genul Hermes 450 sau Hermes 900 durează aproape jumătate de an, iar costul unei ore de zbor pentru un astfel de aparat, în funcţie de echipamentele folosite şi de greutatea transportată, se ridică la 20% din costurile unui avion cu reacţie. În România se vor putea fabrica oricât de multe drone. Totul depinde de mărimea fabricii. (...) Cred că Hermes 450 este ceea ce are nevoie România", a mai spus directorul diviziei vehicule aeriene fără pilot a companiei Elbit.
Decizia de a deschide a treia linie de asamblare din afara Israelului vine natural in contextul in care MApN si-a anunţat interesul pentru achiziţia de UAS. În afara Israelului, Elbit mai are doar două linii asamblare drone: una în Marea Britanie, iar o alta în India.
Hagi Topolanski a declarat că "sper că anul viitor, sper să vedeţi acest «rege» Hermes, cu un steag românesc, construit în România”.
„În momentul în care România va avea capabilitatea să producă, să fabrice şi să asambleze drone Hermes 450 acest lucru va oferi ambelor părţi avantaje şi vor fi vândute în alte locuri din Europa. Mai mult de atât, mâna de lucru în România este mai ieftină, aşa că vom fi chiar mai competitivi când vom veni cu Hermes 450 din România”, a declarat reprezentantul grupului Elbit.