ACTUALITATE

VIDEO. Dascălii din ţară anunţă proteste noi

Salariile mici îi scoate din nou în stradă pe dascălii din Republica Moldova. Negocierile cu Guvernul au eşuat, spun sindicaliştii, pentru că cele mai importante revendicări ale profesorilor nu au fost îndeplinite. Deşi dascălii au cerut lefuri mai mari cu 50%, doar cadrele auxialiare s-au ales cu o majorare de doar 10%. S-a dat puţin din putinul pe care îl are statul, se justifică autorităţile.

Dintre şase revendicări ale profesorilor, jumătate au fost soluţionate parţial. Dascălii insistă în continuare pe egalarea salariului pentru categoria I de salarizare, cu mărimea salariului minim pe economie. Pentru a îndeplini această solicitare, statul ar cheltui 2,6 miliarde de lei. Aşa că s-a optat pentru o soluţie mai puţin costisitoare. Începând cu 1 mai, cadrele auxiliare vor avea salarii mai mari cu 10%.

Profesorii nu sunt deloc mulţumiţi de decizia guvernului. Revoltaţi, ameninţă că vor ieşi din nou în stradă, pentru a protesta.
Viceministrul educaţiei a încercat să potolească valul de nemulţumiri din partea profesorilor. Noul sistem de salarizare este cheia soluţionării tuturor lacunelor din educaţie, afirmă oficialii.

Profesorii spun totuşi că vor ieşi la protest. Când şi unde, vor decide pe 17 martie. Tot atunci, va avea loc o nouă rundă de negocieri dintre profesori şi guvern.
Cadrele didactice au ieşit la protest şi în ianuarie. Atunci, au fost iniţiate imediat negocierile. În urma discuţiilor, s-au majorat bursele de studii cu 10%, a fost redusă cu 75% norma didactică pentru un salariu de funcţie în primii 3 ani de activitate a tinerilor specialişti şi tot aceştia s-au ales cu o indemnizaţie unică majorată.