ACTUALITATE

Daniel Ioniţă: Din pâinea noastră am tăiat o felie consistentă şi am oferit-o Republicii Moldova

post-img

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, spune că a treia tranşă de vaccinuri din lotul de 200 de mii de doze, va ajunge la Chişinău în scurt timp, în funcţie de dinamica vaccinării în Republica Moldova.

Potrivit diplomatului, România va fi alături de ţara noastră pe toată perioada pandemiei, iar ajutoarele oferite de Guvernul de la Bucureşti vor fi repartizate în toate raioanele Republicii Moldova, indiferent de preferinţele politice ale cetăţenilor, notează IPN.

Ambasadorul Daniel Ioniţă spune că Bucureştiul a insistat ca vaccinurile donate de România să fie repartizate uniform în toate raioanele ţării, în regiunea transnistreană şi în Găgăuzia.

„România a donat, până la această oră, 77 de mii de vaccinuri, transportul lor a fost făcut prin mecanismul de protecţie al UE, iar aceste vaccinuri au fost repartizate, şi asta a fost o dorinţă a noastră, în absolut toate raioanele Republicii Moldova, pentru că am vrut să-i ajutăm pe toţi”, a spus Daniel Ioniţă în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.

Deocamdată, nu se cunoaşte data exactă când va ajunge la Chişinău a treia tranşă din lotul de 200 de mii de vaccinuri anunţate anterior de preşedintele Klaus Iohannis, cert este că România îşi va respecta în totalitate promisiunile, spune diplomatul.

„Urmează să vină etapizat. Vaccinurile promise de noi vor ţine cont inclusiv de dinamica vaccinării în Republica Moldova şi de disponibilitatea României. Pentru că aceste vaccinuri sunt donate Republicii Moldova din doza României, din pâinea României am tăiat o felie consistentă pe care am oferit-o cu generozitate cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de faptul, dacă iubesc sau nu România”, a spus Daniel Ioniţă.

Deşi au existat numeroase solicitări din partea cetăţenilor moldoveni, deţinători ai cetăţeniei României, de a deschide centre de vaccinare în incinta Ambasadei sau a consulatelor, pentru a nu fi nevoiţi să treacă graniţa pentru vaccinare, ambasadorul României spune că acest lucru este imposibil.

„Vaccinarea este un act medical, care trebuie să fie exercitat de personal calificat. Sunt tot felul de chestiuni asociate acestui proces de vaccinare, nu este o simplă injecţie, treci printr-un interogatoriu medical, completezi o fişă, după ce te-ai vaccinat, medicii poartă răspunderea stării tale de sănătate”, a mai spus Daniel Ioniţă.

România a venit cu prima donaţie de 21.600 de doze de vaccinuri AstraZeneca la data de 27 februarie, permiţându-i Republicii Moldova să înceapă imunizarea lucrătorilor medicali din prima linie pe 2 martie. Cea de-a doua tranşă a cuprins alte 50.400 de doze de vaccinuri AstraZeneca şi a ajuns la Chişinău la 27 martie.