ACTUALITATE

Dan Perciun: Ne gândim să nu existe vârstă de pensionare pentru cei care au stagiul de cotizare mai mare decât stagiul deplin

post-img

„Vrem să creăm o alternativă la vârsta de pensionare. Pentru cei care au stagiul de cotizare mai mare decât stagiul deplin, să nu există vârstă de pensionare, în generall”, a declarat Dan Perciun, preşedintele Comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate şi familie, la emisiunea Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.

„Să mergem pe ideea că, dacă o persoană a contribuit un anumit număr de ani, indiferent de vârsta pe care o are, să poată ieşi la pensie. Noi am numi această măsură o pensie de carieră lungă”, a spus Dan Perciun.

Deputatul a dat exemplu unui asemenea sistem care există în Franţa şi România.

„Există un asemenea model în Franţa. În România există o pensie anticipată pentru limită de vârstă, care permite o pensionare mai rapidă decât standardul. Doar că în România se aplică o mică penalitate. Dacă nu vrei să te pensionezi la vârsta standard de pensionare, te poţi pensiona mai devreme, dar ai un cuantum al pensiei diminuat. Nu vrem să mergem pe ideea unui cuantum diminuat, dar vrem să ştim foarte clar care ar fi acel stagiu de cotizare suficient de lung ca să asigurăm, pe de o parte, sustenabilitatea sistemului, iar pe de altă parte, să recunoaştem oamenilor care au muncit o perioadă mai îndelungată dreptul să iasă la pensie”, a declarat Dan Perciun.

Expertul economic Viorel Gârbu a afirmat în cadrul emisiunii că vârsta de pesnionare este mai mare în ţările cu economii dezvoltate.

„Noi, fiind săraci, ne permitem luxul ca, din conturile bugetare, să acoperim acest gen de politici care se implementează în Republica Moldova. Este foarte important să creştem încrederea populaţiei că, odară ce a contribuit la sistemul de pensionare, cetăţeanul nu va fi jefuit, iar pensia care o va primi va fi onestă”, a spus expertul economic.

Potrivit lui Viorel Gârbu, dacă cetăţenii vor crede în sistemul de pensionare din Republica Moldova, dorinţa de pensionare mai rapidă va dispărea.

„Aici este foarte important să vedem cum aplicăm ceea ce se se numeşte în legislaţia noastră principiul de solidaritate, astfel încât mărimea pensiei să corespundă cu volumul contribuţiei”, a spus Viorel Gârbu, care a mai menţionat că principiul de solidaritate să fie realizat de către stat.