Un cutremur cu magnitudinea 3,2 pe scara Richter s-a produs vineri noaptea, la ora locală 23:38, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremurul a avut loc la o adâncime de 131 de kilometri: 53 de kilometri nord-est de Ploieşti, 62 de kilometri sud-est de Braşov, 106 kilometri nord de Bucureşti, 128 de kilometri nord-est de Piteşti, 131 de kilometri vest de Brăila, 136 kilometri vest de Galaţi şi 139 de kilometri sud de Bacău, etc.
În luna noiembrie, în România, au avut loc şapte seisme, cu magnitudini cuprinse între 2,5 şi 3,6 pe Richter.
În acest an, cel mai semnificativ cutremur din România a avut magnitudinea de 4,7 pe scara Richter şi s-a produs în judeţul Suceava pe 18 mai 2019. În 2018, în data de 28 octombrie, a avut loc un seism de 5,8 pe Richter în judeţul Buzău, mişcarea tectonică fiind resimţită şi la Bucureşti.
sursa: agerpres.ro