ACTUALITATE

Curtea de Conturi a început auditul conformităţii în domeniul gazelor naturale. SA „Moldovagaz” - principala entitate supusă auditului

post-img

Auditul are drept scop verificarea conformităţi cheltuielilor şi investiţiilor capitale la întreprinderile de gaze naturale cărora le-au fost impuse obligaţii de serviciu public, precum şi la întreprinderile înrudite, astfel cum sunt definite în Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale.

Misiunea de audit a fost iniţiată de Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) la data de 10 ianuarie curent, după promulgarea Legii nr. 244 din 24.12.2021.

Entitatea principală, supusă auditului este SA „Moldovagaz”, iar aria auditului cuprinde întreprinderile care practică activitate de transportare, distribuire a gazelor naturale, precum şi alte genuri de activitate, fondator al cărora este SA „Moldovagaz”.

În context, astăzi, 11 ianuarie, la sediul entităţii auditate a avut loc şedinţa de iniţiere a misiunii de audit, cu participarea echipei de audit şi membrilor CCRM, responsabili de audit.

Auditul este realizat în conformitate cu Programul de audit al CCRM pe anul 2022, în strictă concordanţă cu Standardele internaţionale ale organizaţiei de profil INTOSAI.